Hidrokinetoterapia are efect pozitiv asupra circulaţiei şi ventilaţiei, prin antrenarea inimii
Sursa de Sănătate logo
Dicţionar medical

318 vizite

06-05-2024

93 comentarii

Hidrokinetoterapia are efect pozitiv asupra circulaţiei şi ventilaţiei, prin antrenarea inimii

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Hidrokinetoterapia constă în efectuarea unor programe de exerciţii fizice, în bazinele cu apă sărată din Lacul Techirghiol. Programele de exerciţii sunt prescrise de către medicii specialişti, în funcţie de afecţiunile pacientului şi sunt efectuate sub supravegherea atentă a kinetoterapeuţilor, bolnavii putând fi în imersie completă sau parţială în apa de tratament, în timpul executării exerciţiilor.

Această terapie, hidrokinetoterapia în bazinele cu apă sărată concentrată, la temperatura corpului sau încălzită, cumulează efectul termic pe de o parte şi efectul mecanic (al descărcării de greutate a corpului şi al forţei hidrostatice de împingere în sus, în apa sărată). Acesta este cu atât mai accentuat, cu cât concentraţia în sare este mai mare, lucru care facilitează, în mare măsură, kinetoterapia şi înotul terapeutic, a declarat dr. Silvia Mihaela Marinică. În acest fel, a precizat medicul, se produc şi efecte reactive, după baia în apa sărată, cum ar fi: reducerea conductibilităţii electrice a pielii, reducerea hiperexcitabilităţii nervoase, în caz de tulburări de tip nevralgic, modificarea termoreglării periferice cutanate, echilibrarea tulburărilor neuro-vegetative întâlnite în foarte multe afecţiuni.

În afara tonifierii musculare, kinetoterapia activă în bazin are un rol important în asuplizarea articulară, alinierea şi stabilitatea posturală, coordonarea şi îmbunătăţirea funcţiei locomotorii în ansamblu. Hidrokinetoterapia are efect pozitiv şi asupra circulaţiei şi ventilaţiei prin antrenarea inimii, favorizând şi circulaţia venoasă şi prin creşterea capacităţii pulmonare. Desigur, există şi contraindicaţii ale hidrokinetoterapiei, dintre care amintim: leziuni cutanate, stări febrile, afecţiuni acute, afecţiuni care ar putea duce la decompensare cardiorespiratorie, crizele comitiale, precum şi vârsta avansată. Trebuie precizat că efectele mecanice sunt reprezentate în principal de scăderea greutăţii corpului, prin presiunea hidrostatică, efect care este cu atât mai accentuat, cu cât densitatea apei este mai mare.

„În aceste condiţii, mişcările membrelor pot fi realizate fără gravitaţie, fapt ce va ajuta la dirijarea mişcării spre scopul urmărit. Facilitarea mişcărilor astfel realizată are importanţă, mai ales când masa musculară este insuficientă, dar şi când anumite segmente corporale nu pot fi mobilizate. Pe de altă parte, prin mişcări executate rapid se poate folosi rezistenţa la mişcare, oferită de apă şi de efectul de frecare, rezistenţă care este mai mare în băile sărate şi cu nămol. Astfel, se obţin condiţii de hidrogimnastică, ale cărei efecte se observă imediat asupra întreţinerii tonusului şi forţei musculare”, a subliniat medicul.

Dr. Marinică a adăugat că în piscina cu apă sărată, presiunea hidrostatică este reglată prin adâncirea treptată în pantă sau prin scări. Aici se combină efectul de flotaţie şi de rezistenţă la frecare, realizând aşadar condiţii ideale pentru mobilizarea grupelor musculare insuficiente (paretice sau pseudoparetice), rezistenţa fiind cu atât mai crescută, cu cât suprafaţa corpului în mişcare şi rapiditatea acestei mişcări vor fi mai mari.

Comentează aici

52 comentarii

3 iulie
8qdzh
Iomhbe emibwj

buy generic ed pills over the counter - best erection pills buy ed pills generic

2 iulie
82bx1
Xmyebo zqkzef

deltasone 40mg sale - https://apreplson.com/ purchase prednisone online cheap

30 iunie
zwr7h
Vidphn eknjir

buy mobic 15mg without prescription - https://moboxsin.com/ order mobic 7.5mg without prescription

28 iunie
0c1ro
Wgekjw gkurnk

oral warfarin 5mg - https://coumamide.com/ purchase cozaar pills

26 iunie
1fiio
Baeufx rbybrc

nexium 40mg without prescription - https://anexamate.com/ order esomeprazole sale

25 iunie
chsnr
Llqqzb qgpepw

amoxiclav usa - atbioinfo purchase ampicillin online

23 iunie
3c70v
Ddwkau rdbrwc

buy zithromax 250mg pill - tindamax 500mg oral order nebivolol 20mg generic

20 iunie
gdi8u
Gouzox xprihy

amoxicillin where to buy - diovan tablet combivent 100mcg usa

17 iunie
ywpsh
Dvbsap sofbop

order inderal generic - inderal brand buy methotrexate 2.5mg

10 iunie
will flagyl treat gonorrhea
Jgrzqc puevsv

This is the tolerant of advise I unearth helpful.

1234...6

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661980 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

120265 vizite | 22443 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

528441 vizite | 2593 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432861 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1002896 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671753 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661980 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579636 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.