Histerectomia, ultima salvare în cazul mai multor diagnostice
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

900 vizite

02-09-2018

0 comentarii

Histerectomia, ultima salvare în cazul mai multor diagnostice

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Chiar dacă nu îşi doresc să treacă printr-o experienţă traumatizantă, din păcate, multe femei nu scapă de aşa ceva. La ce ne referim? La îndepărtarea totală sau parţială a aparatului reproductiv, adică la histerectomie. Această intervenţie constă, practic, în îndepărtarea chirurgicală a uterului. În cazurile în care se îndepărtează uterul şi colul uterin, intervenţia se numeşte histerectomie totală, iar atunci când sunt îndepărtate şi trompele uterine şi ovarele, este vorba despre o histerectomie totală, cu anexectomie bilaterală.

Realizată pe cale laparoscopică, minim invaziv, această intervenţie chirurgicală aduce un beneficiu major prin trauma minimă asupra peretelui abdominal, recuperarea post-operatorie rapidă, rezultatul estetic, operaţia realizându-se prin câteva incizii uşoare, dispuse la nivelul regiunii ombilicale şi la nivelul flancurilor abdominale.

Dr. Alina Vâncă, medic specialist Chirurgie Generală a declarat că indicaţiile histerectomiei laparoscopice sunt aceleaşi ca şi cele ale histerectomiei abdominale clasice. Astfel, se recomandă operaţia în cazul unui fibrom uterin, în această situaţie, histerectomia reprezentând cea mai sigură cale de tratament.

De asemenea, intervenţia trebuie făcută atunci când femeia acuză sângerări uterine persistente, cum ar fi menstruaţiile abundente şi îndelungate sau sângerările intermenstruale. Desigur, se recurge la histerectomie doar atunci când tratamentul medicamentos nu a fost eficient. Apoi, a precizat medicul se solicită efectuarea operaţiilor în cazul durerilor pelvine cronice, a adenomiozei (forma cea mai frecventă de endometrioză), a endometriozei extinse ori a tumorilor ovariene benigne sau a prolapsului uterin (coborârea uterului în vagin sau chiar dincolo de vulvă, care este însoţită de o serie de simptome şi complicaţii).

Totodată, se recurge la această ultimă soluţie în cazul pacientelor cu leziuni premaligne ale colului uterin asociate cu patologie uterină sau ovariană, la paciente ce nu îşi mai doresc sarcini, dar şi la cele cu cancer de endometru, cancer de col uterin sau de ovar.

„Histerectomia laparoscopică se adresează pacientelor de vârstă mijlocie, cu patologie ginecologică confirmată de către medici specialişti. Pacientele care au nevoie de acest tip de intervenţie, suferă de sângerări abundente în timpul menstruaţiei, sângerări între menstruaţii, tumori benigne ovariene, uterine, displazii de col uterin, patologie anexială, precum şi de patologie neoplazică. Toate aceste simptome nu dispar sub tratament conservator specific, deci pacientele au nevoie de o intervenţie chirurgicală. Din fericire, avantajele acestei tehnici minim invazive ajută ca perioada de suferinţă să treacă mult mai uşor: zilele de spitalizare sunt mult mai puţine (1-2 zile), durerile post-operatorii devin minime; cicatricea post-operatorie nu există, riscul de apariţie al complicaţiilor post-operatorii este mult mai mic, refacerea post-operatorie este mult mai rapidă. În plus, pacienta poate reveni la stilul ei de viaţă în scurt timp, lucru destul de greu de obţinut în urma unei operaţii clasice de histerectomie”, a explicat medicul.

Trebuie precizat că această intervenţie chirurgicală se realizează sub anestezie generală. Pacientele se externează la 48 ore post-operator, cu recomandarea de tratament anticoagulant pentru 14 zile, pentru a preveni riscul apariţiei trombozei venoase profunde, cu reintegrare socio-profesională şi reluarea activităţii la două săptămâni post-operator. Efortul fizic este permis la 30 zile post-operator.

Dr. Vâncă a mai spus că, deşi o astfel de intervenţie pare un pas greu de făcut în viaţa oricărei femei, este importantă alegerea corectă a echipei de chirurgi care va realiza intervenţia, pentru o recuperare post-operatorie rapidă şi o revenire imediată la viaţa de zi cu zi.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662224 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

144587 vizite | 27013 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

533586 vizite | 2777 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433264 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003797 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671791 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662224 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580306 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.