Iaurtul, medicament contra hipertensiunii
Sursa de Sănătate logo

yogurt-container

yogurt-container

yogurt-container

yogurt-container
Dietă şi frumusețe

2128 vizite

05-10-2012

109 comentarii

Iaurtul, medicament contra hipertensiunii

Hipertensiunea arterială este o prblemîă cu care se confruntă foarte mulţi oameni. Aşadar, după 15 ani de cercetări, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că iaurtul reprezintă un mijloc eficient de a combate hipertensiunea. Mai mult decât atât, iaurtul este un aliment care nu ameninţă silueta, putând fi consumat zilnic, relatează portalul „MedDaily”. Astfel, persoanele care introduc regulat în alimentaţie iaurtul sunt mai puţin vizate să aibă probleme cu hipertensiunea, spre deosebire de cele care consumă ocazional acest produs. În cei 15 ani, cât a durat studiul, echipa de cercetători americani a ţinut sub observaţie, în total, peste 2.000 de voluntari, fără un istoric de hipertensiune arterială la începutul experimentului. În cadrul studiului, s-a stabilit că, în cazul în care cel puţin două procente din caloriile consumate zilnic provin de la iaurt, riscul de hipertensiune arterială scade cu 31%. Pentru efectele scontate, medicii recomandă consumul de iaurt măcar o dată la trei zile.
Taguri articol: hipertensiune iaurt

Comentează aici

66 comentarii

27 februarie 2025
Irglye
Pqmmdb dznejz

purchase tizanidine online - oral tizanidine buy microzide

24 februarie 2025
Hsmefw
Mnoxef ufrvol

buy cheap generic rybelsus - buy semaglutide generic order generic periactin 4 mg

23 februarie 2025
Sfbezd
Miapyk pfnofg

oral augmentin - duloxetine 20mg generic order cymbalta online

9 februarie 2025
Vzqxid
Zcabkn yfpyda

furosemide 40mg over the counter - buy lasix no prescription buy betnovate without a prescription

9 februarie 2025
Dhxqwh
Xgnxnc uhxbgf

order gabapentin 600mg generic - order itraconazole 100mg for sale sporanox where to buy

30 ianuarie 2025
Wkyfxy
Dnqccv yacald

azithromycin 250mg brand - buy bystolic 5mg sale bystolic 20mg cheap

1...67

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662389 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

162210 vizite | 29221 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

535802 vizite | 2841 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433705 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1004401 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671810 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662389 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580644 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.