Îmbrăcaţi copiii prea gros? Iată la ce riscuri îi expuneţi
Sursa de Sănătate logo
Copilul

1911 vizite

11-01-2016

108 comentarii

Îmbrăcaţi copiii prea gros? Iată la ce riscuri îi expuneţi

Sezonul răcelilor şi virozelor respiratorii este în toi, iar copiii sunt cei mai expuşi îmbolnăvirii din cauza imunităţii vulnerabile. De cele mai multe ori, îmbrăcămintea groasă este văzută ca primă soluţie în prevenirea răcelilor, însă, dacă este exagerată şi nu corespunde cu temperaturile de afară, aceasta poate avea efectul contrar.

Straturile multiple de îmbrăcăminte ajută la menţinerea căldurii corpului, însă, dacă sunt mai multe decât necesar, ar putea crea disconfort. Specialiştii sfătuiesc părinţii să nu îşi îmbrace copiii mai gros decât este necesar, deoarece acest lucru duce la transpiraţie, care, la rândul său, poate cauza răceli. Îmbrăcămintea nu trebuie să limiteze mişcările copilului şi nici să-i incomodeze respiraţia.

„Copiii nu trebuie îmbrăcaţi foarte gros atunci când nu este cazul. Părinţii trebuie să-şi îmbrace copiii în funcţie de cum se îmbracă ei înşişi”, declară dr. Cristina Mihai, şefa Secţiei de Pediatrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

În această perioadă, părinţii trebuie să fie atenţi la fluctuaţiile de temperatură şi să-şi îmbrace copiii corespunzător pentru a-i ţine departe de răceli.

Taguri articol: copilul pediatrie raceala si gripa

Comentează aici

68 comentarii

4 mai
Zfmhpf
Rwtxnj uqsaad

Monkeypox and other emerging zoonoses remind us that pandemic preparedness must be continuous. - https://www.findhealthclinics.com/CH/W%C3%BCrenlos/1456893327703197/L%C3%A4ndli-Apotheke-AG , SGLT2 inhibitors have benefits far beyond glucose control, including heart failure and kidney protection. .

2 aprilie
Tkeogc
Pzerjn fshkbo

Play like the universe already said yes - https://gntopama.com/mostbet-kasyno-online-2026-3/ , Every card flip rewrites who you are .

22 martie
Vxrnsv
Iqmkey dvphik

Mostbet – cassino feito para quem quer sentir a emoção de verdade - Pix Mostbet , Jogue com classe no cassino que mais entrega emoção: Mostbet .

18 martie
Hkbydl
Ceirhr gdxvmm

Til je gaming naar een hoger niveau met Betano Casino https://betanogame.org/nl/. Ontvang een fantastisch welkomstpakket met €500 bonus. Van progressieve jackpots tot meeslepend live casino, elke sessie is spannend. Meld je aan en schitter.

13 martie
Ybepwu
Soxqzz hqmkew

FanDuel Casino is America's #1 online casino, delivering direct thrills with ignition casino $3000 bonus , aristocratic slots like Huff N' Breathe, and live dealer act truthful at your fingertips. Mod players get 500 Bonus Spins added $40 in Casino Tip exactly for the purpose depositing $10—plus up to $1,000 fail on first-day net losses. Line all Thrillionaires: accompany minute, operate your nature, and construct every blink into epic wins!

11 martie
Pzkyvd
Vwobtm hzxbsx

Connect the millions enchanting colossal on fanduel casino michigan – the #1 tangible coins casino app in America. Reach your $1000 PLAY IT AGAIN honorarium and deny b decrease every make up, хэнд and rolling into legitimate readies rewards. Fast payouts, immense jackpots, and non-stop fight – download FanDuel Casino any longer and start playing like a pro today!

9 martie
Qjkija
Qtwccy pqgqym

Jeunes parents, simplifiez-vous la vie ! Commandez les couches, le lait et la trousse a pharmacie de bebe sans bouger de la maison. Des conseils personnalises et une livraison rapide pour ne manquer de rien. Prendre soin de votre enfant n'a jamais ete aussi facile.Acheter prasugrel

5 martie
Qxyupu
Rlvbdy wqdhur

Ready to level up? betmgm casino Casino is waiting. Unlock up to $1,000 bonus cash plus $25 On The House on your first deposit. Play anywhere, win everywhere.

4 martie
Arofdf
Adluau zffkyk

DraftKings free spins Casino—pure adrenaline. Get 500 spins on Cash Eruption after $5, with up to $1,000 credited if luck turns. Play elite, win huge!

2 martie
Ysjomu
Rjtufo qlkncq

Ready for real high stakes action? stake casino usa delivers lightning-fast crypto payouts and the most transparent gambling experience online. Join the community that’s been winning big since day one.

12...7

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662737 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

181741 vizite | 31795 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

538561 vizite | 2905 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1434073 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1005479 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671848 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662737 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

581111 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.