IMPORTANT pentru viitoarele mămici. Toate analizele şi investigaţiile din sarcină, cu 250 lei pe lună, la Isis Hospital
Sursa de Sănătate logo
Sarcina

5333 vizite

26-01-2017

91 comentarii

IMPORTANT pentru viitoarele mămici. Toate analizele şi investigaţiile din sarcină, cu 250 lei pe lună, la Isis Hospital

Cele aproximativ 9 luni de sarcină reprezintă perioada în care viitoarea mamă face tot ce îi stă în putinţă ca să se asigure că atât ea, cât şi bebeluşul vor ajunge la termen sănătoşi.

Astfel, pentru a scăpa de toate grijile, pentru a avea o sarcină liniştită şi pentru a evita deplasarea continuă de la un cabinet medical la altul, Isis Hospital a conceput abonamentul Benefisis „Împreună de la început”, cu ajutorul căruia, viitoarele mămici pot beneficia de toate analizele şi investigaţiile necesare în sarcină, la un preţ avantajos.

Astfel, toate femeile însărcinate care optează pentru acest pachet de investigaţii, în baza unei rate lunare de 250 RON, pe parcursul celor 9 luni de sarcină, vor fi monitorizate de un medic specialist din cadrul Isis Hospital şi vor beneficia de TOATE analizele şi investigaţiile necesare şi recomandate într-o sarcină, preţul de listă al acestora depăşind suma de 3.400 lei.

Viitorii părinţi nu trebuie decât să se prezinte la recepţia Isis Hospital, pentru a trece prin procedurile standard de înscriere în program.

Investigaţiile de care pot beneficia viitoarele mămici sunt: analizele pentru confirmarea sarcinii; analizele recomandate în primul trimestru de sarcină, efectuate între săptămânile 11 şi 14 (profil TORCH; grup sanguin; RH; serologie sifilis - VDRL/RPR; TPHA; HIV/SIDA; antigen HBS; antigen HCV; glicemie; hemoleucogramă completă; examen sumar de urină; TGO/TGP; creatinină serică; uree serică; colesterol total; trigliceride; calciu seric total; calciu ionic). La acestea se adaugă ecografia de sarcină şi o reducere de 20% la ecografia 4D.

În cel de-al doilea trimestru, cuprins între săptămânile 14-27, se efectuează: consultaţie şi ecografie de sarcină, dublu test şi o reducere de 20% la ecografia 4D.

Al treilea şi ultimul trimestru de sarcină începe odată cu vârsta gestaţională de 28 de săptămâni şi se încheie la momentul naşterii bebeluşului: consultaţie şi ecografie de sarcină, test non-stres şi examen secreţie vaginală. Investigaţiile preoperatorii cuprind: hemoleucogramă completă, glicemie, INR, APTT, timp Quick şi eliberarea cardului Benefisis care oferă alte avantaje.

Orice gravidă are acces nelimitat la Call Center şi poate solicita asistenţă gratuită la linia telefonică 07 ISIS ISIS / 07 4747 4747, indiferent de trimestrul sarcinii. Costurile naşterii nu sunt incluse în acest abonament.

Taguri articol: sarcina analize ecografie hiv sida ecografia gravidă bebe mămici femei Isis

Comentează aici

52 comentarii

25 iunie
885lg
Crzyxx zpjout

amoxiclav without prescription - https://atbioinfo.com/ buy ampicillin without a prescription

24 iunie
hvznh
Yvxqbm wgkqyh

azithromycin 500mg canada - bystolic 20mg for sale cost bystolic

21 iunie
22du0
Nityyw krmabh

amoxicillin tablets - cheap amoxicillin pills buy ipratropium sale

19 iunie
g2upb
Uwluoy adsypn

purchase inderal generic - buy methotrexate 2.5mg pill generic methotrexate

11 iunie
does flagyl
Gpdkdd cefabf

This is the kind of literature I in fact appreciate.

9 iunie
safe place order cialis
Obcnkn zjvras

Greetings! Utter serviceable advice within this article! It’s the petty changes which liking espy the largest changes. Thanks a a quantity towards sharing!

3 iunie
zchzi
Vtqsgw rxkjpw

provigil usa modafinil sale buy modafinil 100mg pills modafinil 200mg generic brand modafinil 200mg provigil pills provigil 100mg tablet

18 mai
Pqkodt
Kxiisb rcjtyl

zofran canada - order spironolactone 25mg pill zocor 20mg cost

1 mai
Fkvtwk
Ahzejj oruxcc

purchase mobic without prescription - celecoxib pills flomax buy online

26 aprilie
Vkjkez
Trnyhi opautf

order esomeprazole 40mg sale - imitrex 25mg uk imitrex 25mg us

1234...6

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662037 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

125676 vizite | 23321 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

529671 vizite | 2663 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432958 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003104 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671760 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662037 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579769 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.