Copiii folosesc jucăriile ca pe nişte cuvinte şi jocul ca pe un limbaj

Jocul este pentru copii ceea ce este vorbirea pentru adulţi, o formă de comunicare a felului în care ei îşi percep propria lume, îşi exprimă sentimentele sau dificultăţile pe care le întâmpină. Pentru copil jocul este modalitatea prin care el cunoaşte lumea sensorial, vizual şi cognitiv, prin joc el experimentează şi învaţă noi moduri de relaţionare, tipuri de comportament, învaţă să se exprime, să comunice cu cei din jurul său. Scopul jocului este de a-i dezvolta personalitatea într-un mod armonios. Jocul constituie încă din primul an de viaţă una din modalităţile cele mai simple de a observa cum se dezvoltă copilul nostru.

Interacţiunea cu obiectele din jurul său, explorarea lor, alegerea unora, respingerea altora, formarea unor ritualuri de joacă, toate acestea descriu modul în care copilul alege să cunoască lumea din jur şi să intre în relaţia cu ea. Prin joc, copiii pot ajunge la descoperiri de adevăruri, îşi pot antrena capacitatea lor de a acţiona creativ, pentru ca strategiile jocului sunt în fond strategii euristice, în care se manifestă isteţimea, spontaneitatea, inventivitatea, iniţiativa, răbdarea, îndrăzneala etc. Pentru copiii cu dizabilităţi jocul capătă o altă conotaţie. Ei nu ştiu să se joace şi prin ludoterapie învaţă acest lucru. La început pare dificil şi artificial, dar cu timpul ei îşi însuşesc această abilitate, ajutându-i să parcurgă etapele de dezvoltare şi integrare a personalităţii armonios. Prin combinarea abilităţilor de comunicare verbală, cu folosirea altor strategii, bazate în principal pe joc, noi suntem capabili să creăm ocazia pentru copil să ni se alăture într-un proces terapeutic şi mediul în care copilul să beneficieze de schimbarea terapeutică. Elena RANGA, psiholog