„În absenţa fericirii, apare suferinţa fizică şi psihică”
Sursa de Sănătate logo
Stil de viață

1920 vizite

21-03-2017

0 comentarii

„În absenţa fericirii, apare suferinţa fizică şi psihică”

Fericirea - o simţim, ne-o dorim, o căutăm toată viaţa. Este, poate, o stare de extaz, dar, mai mult decât atât, este o împlinire. Fiecare om îşi caută fericirea diferit şi o trăieşte diferit. Pentru unii oameni, fericirea poate fi obţinută foarte uşor şi trece foarte repede, în timp ce alţii o păstrează mai mult în viaţa lor. Diferenţa o face nevoia: de iubire, apartenenţă, împărtăşire, valorizare, siguranţă şi confort. Nevoia nu este un moft sau o dorinţă, ci obază esenţială a existenţei. Nevoia este acea relaţie între individ şi exterior, în absenţa căreia apare suferinţa fizică şi psihică. Atunci când omul îşi pune în acord emoţiile, gândurile, dorinţele şi faptele, el dobândeşte fericirea. Se simte mulţumit, împlinit, extaziat, într-un cuvânt, fericit.


În general, se crede că fericirea este un scop de atins, în realitate ea este un dat. Omul se naşte cu capacitatea de a fi fericit, iar tendinţa lui permanentă este să revină la echilibru, împlinire, satisfacere, fericire. Când suntem fericiţi toate ne merg bine, avem realizări profesionale, financiare, sociale, chiar ne vindecăm de diferite afecţiuni. Avem succes în tot ce facem şi totul pare uşor, vine de la sine.


Fericirea este un act de iubire. O iubire care uneori ne face să râdem, alteori să plângem, o iubire împărtăşită, de sine şi de ceilalţi. Doar dacă iubeşti, poţi fi fericit!
Avem obiceiul să ne umbrim fericirea axându-ne pe dorinţe, scopuri care sunt prea greu de atins şi care, în esenţă, nu ne folosesc, sunt doar umbre ale imaginaţiei noastre şi nu au nimic de-a face cu ceea ce avem nevoie într-adevăr, ca să fim fericiţi. În realitate, lucrurile sunt foarte simple, iar noi avem nevoie de atât de puțin.


Ca orice iubire, fericirea nu are nevoie de lucruri mari, ci doar de timp, atenţie şi deschidere. Poţi fi fericit dacă laşi deoparte frica şi furia, dacă îţi dai voie să primeşti iubirea în viaţa ta şi dacă o pui pe primul plan în viaţa ta. Meriţi să fii fericit(ă), să fii iubit(ă), să trăieşti împlinirea! Şi pentru că ea este minunată, nu doar când este trăită din plin, are şi un cadou pentru tine: o viaţă lungă, frumoasă, sănătoasă şi prosperă, în acord cu ceea ce îţi propui să devii. Sună tentant, nu? Ei bine, azi este chiar prima zi din viaţa ta, în care, dacă nu ai început deja, poţi începe să faci loc fericirii. Te asigur că o să merite efortul!

Taguri articol: stil de viaţă echilibru iubirea elena ranga

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661733 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

95120 vizite | 17100 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

520669 vizite | 1837 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432553 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1002241 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671702 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661733 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

578974 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.