În ce situaţii este nevoie de histerectomie laparoscopică
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

594 vizite

19-03-2019

0 comentarii

În ce situaţii este nevoie de histerectomie laparoscopică

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

La ora actuală, histerectomia laparoscopică este metoda preferată, în locul histerectomiei abdominale, la pacientele care nu pot fi operate pe cale vaginală sau la care histerectomia vaginală este contraindicată.

În cazul acestei intervenţii se foloseşte un echipament endoscopic compus din telescop, respectiv un tub optic cu diametru mic, care este conectat la o cameră video, dar şi o sursă de lumină. Pentru că dispozitivul este foarte mic, acesta poate fi manevrat în zone care ar fi dificil sau imposibil de explorat în chirurgia clasică. Totodată, chirurgul poate vizualiza o imagine mărită a organelor pe un monitor special, ceea ce îi va permite să vadă structurile mult mai clar decât este posibil în operaţia clasică.

Trebuie precizat că această procedură necesită un instrumentar adecvat, atât pentru suturi, hemostază, cât şi o bună tehnică chirurgicală. În general, operaţia este indicată în cazul fibroamelor uterine mari, endometrioză, istoric de chirurgie abdominală anterioară, cu formare de aderenţe şi chist ovarian suspect.

„Histerectomia laparoscopică reprezintă îndepărtarea chirurgicală, minim invazivă, cu multiple beneficii a uterului. Avantajele intervenţiei constau în durere postoperatorie redusă, durată scăzută de internare şi recuperare, sângerare minimă, risc scăzut de infecţii”, au precizat reprezentanţii Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie „Euromaterna”.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662234 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

145667 vizite | 27260 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

533810 vizite | 2788 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433296 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003837 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671793 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662234 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580334 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.