În ce situaţii poate fi efectuată ecografia transfontanelară
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

1158 vizite

07-03-2019

0 comentarii

În ce situaţii poate fi efectuată ecografia transfontanelară

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

De multe ori, atunci când se naşte un copil, medicii recomandă ecografia transfontanelară (ETF), care este unul dintre examenele imagistice utilizate în diagnosticarea şi tratarea problemelor medicale la bebeluşi. Procedura este extrem de utilă, mai ales în cazul bebeluşilor prematuri şi al celor care s-au confruntat cu dificultăţi la naştere.

Mai exact, ecografia transfontanelară (ETF) este o metodă precisă de diagnostic, care se utilizează pentru a diagnostica diferite afecţiuni intracraniene ale nou-născuţilor şi sugarilor. De obicei, aceasta se adresează bebeluşilor cu vârsta sub şase luni, atunci când fontanela este suficient dezvoltată pentru a permite vizualizarea optimă a creierului şi este recomandată în eventualitatea unor probleme cerebrale, dar nu numai.

Specialiştii susţin că ecografia transfontanelară este indicată în situaţii care includ: prematuritate, hemoragii intracraniene şi hidrocefalii (pentru monitorizare), injurii hipoxice şi traumatisme la naştere, meningită, malformaţii de sistem nervos central, infecţii congenitale, convulsii, retinopatie, malformaţie cardiacă congenitală etc.

De precizat că acest tip de ecografie este o metodă precisă şi neinvazivă de diagnostic. Practic, ecografia transfontanelară foloseşte fontanela anterioară sau pe cea posterioară, regiunea mastoidiană, transtemporală, durează aproximativ 20 de minute şi oferă rezultate precise. În plus, în timp ce medicul efectuează ecografia transfontanelară, părintele îşi poate îngriji micuţul aşa cum o face în mod obişnuit, asigurându-i astfel confortul maxim pe durata procedurii.

Medicii de la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie „Euromaterna” spun că ecografia transfontanelară la nou-născutul la termen sau prematur este un mijloc excelent de a observa direct creierul, atâta timp cât fontanela anterioară este deschisă (din momentul naşterii, până la închiderea ei).

„Ecografia descrie aspectele patologiei intracraniene, ca de exemplu, hemoragiile peri şi intraventriculare, leucomalaciile periventriculare, malformaţiile intracraniene etc. Avantajele acestei tehnici la nou-născut sunt următoarele: este non-invazivă; lipsa iradierii şi anesteziei permite examinarea nou-născuţilor chiar foarte bolnavi sau foarte mici şi fragili; rapiditate - nu impune imobilitate absolută şi în consecinţă, nici sedarea bolnavului; rezoluţie excelentă”, au precizat medicii.

În prezent, ecografia transfrontanelară se efectuează în ambulatoriul „Euromaterna”, pe bază de programare. Acestea se pot face online sau telefonic, la numărul 0241.605.555.

Precizăm că un bebeluş are la naştere patru fontanele, uneori chiar şase, localizate la nivelul capului. Dintre cele şase zone moi, la două se face referire în cele mai multe cazuri, cea anterioară, denumită şi moalele capului şi cea posterioară, de dimensiuni mult mai mici. Apoi, copilaşul are zone neosificate (o membrană dură) situate între oasele craniene (imature şi incomplet osificate), zonă care, pe măsură ce bebeluşul şi implicit perimetrul cranian se măreşte, va scade în dimensiuni pentru a se închide definitiv, într-un interval de timp foarte variabil. Toate aceste porţiuni „moi” permit tranzitul bebeluşului în procesul de naştere naturală şi dezvoltarea creierului în interiorul cutiei craniene. De asemenea, ele protejează creierul de traumatisme, lăsând zonelor osoase ale cutiei craniene posibilitatea să fie flexibile. Aceste zone nu necesită îngrijire specială, copilul putând fi spălat şi îngrijit normal.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662059 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

128195 vizite | 23845 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

530079 vizite | 2706 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432977 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003148 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671761 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662059 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579807 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.