În spatele disfuncţiilor sexuale stau probleme medicale mai grave. "De ruşine, pacienţii evită medicul"
Sursa de Sănătate logo
Boli şi afecţiuni

2627 vizite

28-06-2017

0 comentarii

În spatele disfuncţiilor sexuale stau probleme medicale mai grave. "De ruşine, pacienţii evită medicul"

Articol publicat de Vali PAPATANASIU

Comparativ cu alte probleme de sănătate, mult mai serioase şi grave, precum cancerul, bolile metabolice, cardiovasculare sau depresia, disfuncţiile sexuale par să fie o banalitate. Cu toate acestea, medicii ne avertizează că ele sunt tratate cu prea mare uşurinţă, deoarece, acestea ar putea fi doar un simptom al unor afecţiuni mult mai grave, care, pe viitor, se pot agrava.

În primul rând, potrivit medicilor psihologi, disfuncţiile sexuale afectează starea emoţională şi psihologică a individului, dar, în acelaşi timp, acestea pot fi de cauză psihologică, de aceea nu trebuie lăsate la voia întâmplării, iar persoanele care au astfel de probelme de sănătate, trebuie să meargă la medic, urgent.

„Nu ne gândim cât de adânc este afectată sexualitatea, nu sexul. Iar suferindul nu este doar pacientul, ci relaţia acestuia, în sine”, apreciază psihologul Adrian Calomfirescu. Potrivit acestuia, complexitatea problemei poate provoca neplăceri mai mari decât vrem să recunoaştem, deoarece sexualitatea, cu laturile ei biologice, psihologice şi sociale, este cea care dictează funcţionalitatea sau disfuncţionalitatea. „Dacă adăugăm în ecuaţie mai multe variabile, precum probleme de sănătate, infertilitate, probleme de cuplu etc., totul se complică şi mai mult”, a conchis psihologul.

Disfuncţii endocrine ori cardiovasculare

La rândul său, doctorul Radu Mihalca, medic primar endocrinolog cu competenţă în andrologie şi sexologie, avertizează asupra faptului că disfuncţiile sexuale sunt considerate ca posibili prevestitori ai unor probleme medicale mai grave, metabolice sau cardiovasculare, din prezentul pacientului.

„Din păcate, timpul trecut până la consultul de specialitate, moment în care s-au epuizat celelalte opţiuni la îndemână, nu face decât să complice o ecuaţie deja dificilă. Abordarea multidisciplinară este temelia protocolului european pentru evaluarea disfuncţiilor sexuale şi doar în uma unui consult amănunţit (urologic, ginecologic, endocrinologic, psihologic etc.) putem vorbi de o clarificare a problemei”, a subliniat medicul specialist.

Atât la femei, cât şi la bărbaţi, disfuncţiile sexuale au cauze de natură fizică sau psihologică. Există multe afecţiuni, fizice sau nu, ce pot cauza disfuncţii sexuale. Dintre acestea amintim:bolile cronice, cum ar fi insuficienţa hepatică sau renală; afecţiunile cardiace sau vasculare; dezechilibrele hormonale; bolile neurologice; diabetul; consumul de droguri sau de alcool; consumul unor medicamente (ex: medicamente antidepresive).

Cauzele psihologice ale disfuncţiilor sexuale includ: stresul profesional; depresia; problemele de cuplu; anxietatea; traume sexuale; sentimente de vinovăţie etc.

Pacienţii evită doctorul, de jenă

Pacienţii cu disfuncţii sexuale mai bine rămân bolnavi decât să meargă la doctor. Ruşinea este mai mare decât dorinţa de vindecare. O altă problemă, ce împiedică vindecarea acestor persoane, este lipsa detaliilor despre acest subiect, fiind considerat unul tabu, pacienţii neştiind la ce specialist să meargă.

De cele mai multe ori, în cazul femeilor, este abordat ginecologul, însă aceştia nu sunt suficient de pregătiţi în acest domeniu şi nu de puţine ori, pacientele pleacă nemulţumite din cabinetele lor. Mai mult, acestea ar putea căpăta o experienţă neplăcută, fapt ce duce la inhibarea lor şi la evitarea abordării acestei probleme pe viitor.

În cazul bărbaţilor, situaţia este oarecum mai uşoară, specialistul abordat în astfel de probleme fiind urologul, care, de multe ori, acesta este şi sexolog.

„În anul 2017, discuţia despre sex, fie la televizor, fie într-o gazetă colorată, este frecvent superficială şi suculentă. Mult mai rar şi mai greoi se ajunge în cabinetul specialistului, doctor sau psiholog. Putem da vina pe lipsa de timp sau pe jena pacientului, care nu îşi găseşte cuvintele pentru a deschide subiectul, sau pe atitudinea celor care tratează subiectul cu dezinteres”, a declarat doctorul Cătălin Belinski, medic primar urolog cu competenţă în sexologie.

Taguri articol: boli şi afecţiuni dragoste şi sex boli fertilitate infertilitate disfuncţii ginecolog

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

657866 vizite | 15116 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

7510 vizite | 610 comentarii

De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie

8928 vizite | 517 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1429092 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1000148 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671436 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

657866 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577338 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.