Incursiune în viaţa bolnavului de diabet
Sursa de Sănătate logo

DIABET CARTE surasul dulce al mariei

DIABET CARTE surasul dulce al mariei

DIABET carte surasul 1 (1)

DIABET carte surasul 1 (1)
Nutriţie

1852 vizite

20-12-2011

99 comentarii

Incursiune în viaţa bolnavului de diabet

Diabetul, indiferent că este vorba de cel insulino-dependent sau de cel rezistent la insulină, este o boală grea şi pune o răspundere mare atât pe umerii bolnavului, cât şi ai membrilor familiei. Cu diabet se poate trăi toată viaţa, dar condiţia este să fie respectat tratamentul şi să nu se facă excese. Bolnavii de diabet sunt depistaţi, în general, în copilărie sau în adolescenţă, iar momentul aflării diagnosticului este perceput, de întreaga familie, ca o dramă teribilă. În ciuda afecţiunii ce poate aduce greutăţi, cei afectaţi pot face performanţă la şcoală, pot urma o facultate, pot întemeia o familie, pot avea copii sănătoşi. Pot avea o viaţă plină de bucurii şi realizări. Acest aspect vrea să-l evidenţieze Rodica Simionescu, vicepreşedinte al Asociaţiei „Sweet Land” Constanţa, în cartea sa, „Surâsul dulce al Mariei - diabetul între povară şi victorie”, lansată în această toamnă la Congresul Federaţiei Române de Diabet şi Boli de Nutriţie. Cartea interviu prezintă experienţele Mariei Mesaroş, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Diabeticilor din România; confesiunile tulburătoare descriu experienţa prime injecţii cu insulină, cu seringa grea, dar şi durerile provocate de fiecare înţepătură ce a urmat. Femeia mai povesteşte despre prejudiciile societăţii, dar şi despre cum a răzbit şi cum îi ajută, zi de zi, şi pe alţii. „Nu există«nu pot» şi «nu reuşesc». Există «vreau» şi «trebuie»”, spune Maria Mesaroş.

Comentează aici

58 comentarii

19 iulie 2025
om84t
Zmzgyt hhxzvo

More articles like this would make the blogosphere richer. buy gabapentin pill

18 iulie 2025
ConnieRam
Rsnazt jwnpgw

Proof blog you procure here.. It’s intricate to assign strong status belles-lettres like yours these days. I honestly appreciate individuals like you! Rent vigilance!! comprar propecia

17 iulie 2025
kijwb
Czxkqa pmpwkd

cheapest viagra 50mg - this best place buy viagra online yahoo

15 iulie 2025
ConnieRam
Adlhqq tzzjbu

ranitidine 150mg cheap - https://aranitidine.com/# buy generic zantac 300mg

15 iulie 2025
sb232
Tovhtk altglt

sunrise pharmaceutical tadalafil - strong tadafl cialis black review

13 iulie 2025
c67z2
Hovcig bgfaze

canadian pharmacy cialis 20mg - https://ciltadgn.com/ cialis prices at walmart

11 iulie 2025
fboil
Zecbux iavdzc

cenforce 100mg without prescription - https://cenforcers.com/# cenforce tablet

3 iulie 2025
qp1d5
Putaot rxzcig

natural pills for erectile dysfunction - best ed drugs fda approved over the counter ed pills

2 iulie 2025
yujgg
Gcsmki uyonjf

cheap prednisone 40mg - inflammatory bowel diseases deltasone 10mg cheap

30 iunie 2025
l2316
Izttsj qkgsof

purchase meloxicam without prescription - https://moboxsin.com/ meloxicam pills

1234...6

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662737 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

181714 vizite | 31792 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

538555 vizite | 2905 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1434073 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1005477 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671848 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662737 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

581110 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.