Investigaţii pentru depistarea afecţiunilor cardiace
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

1835 vizite

10-06-2016

0 comentarii

Investigaţii pentru depistarea afecţiunilor cardiace

Articol publicat de Vali PAPATANASIU

Dacă aveţi palpitaţii, sincopă, aritmii cardiace, dureri în piept, medicul cardiolog are la dispoziţie teste simple de explorare a inimii pentru a depista cauza acestor simptome. Aceste investigaţii contribuie la stabilirea diagnosticelor precoce şi exacte.

În cadrul Spitalului privat Isis se poate beneficia de reduceri la mai multe investigaţii cardiologice. Prin achiziţionarea cardului Benefisis, de la recepţia spitalului, se poate beneficia de reduceri la anumite servicii pentru depistarea eventualelor probleme cardiace.

Electrocardiograma

EKG sau ECG este un test nedureros de verificare a problemelor legate de activitatea electrică a inimii care poate crea anumite disconforturi, dacă nu sunt respectaţi paşii indicaţi de specialist. Există o serie de medicamente care schimbă rezultatele electrocardiogramei, din acest motiv, medicul trebuie înştiinţat de toate medicamentele care au fost consumate înainte de acest test.

„Electrocardiograma durează aproximativ 10 minute, timp în care pacientul este întins pe un pat şi aşteaptă instrucţiunile medicului.Pe mâini, picioare şi piept sunt plasaţi electrozii (mici discuri de metal). Pe piele este aplicat un gel pentru a forma o barieră între piele şi electrozi şi pentru a îmbunătăţi conducerea impulsurilor electrice. Electrozii ataşaţi pe piele sunt conectaţi la un aparat care reproduce activitatea inimii. În timpul testului, pacientul este rugat să nu vorbească, să respire normal, iar uneori să îşi ţină respiraţia. Bărbaţii care au mult păr pe piept trebuie să radă o mică suprafaţă pentru a se putea face legătura cu electrozii. La sfârşitul investigaţiei, reprezentarea grafică este interpretată de către medicul specialist”, au declarat specialiştii din cadrul Spitalului privat Isis.

Analiza de sânge

Această analiză se face pentru a se depista nivelul de proteină C reactivă. „Proteina C reactivă se găseşte în sânge şi este sintetizată de ficat, iar pentru a determina concentraţia ei este necesară recoltarea unei probe de sânge. În general, durează aproximativ 24 de ore pentru a afla rezultatul acestei analize”, explică reprezentanţii spitalului.

Tomografia computerizată (CT)

CT este o investigaţie care se face doar la recomandarea medicului, deoarece este o metodă iradiantă care, dacă este efectuată de prea multe ori, creşte riscul de cancer.

„Doar dacă celelalte teste nu oferă un diagnostic corect, pacientul este îndrumat pentru o tomografie computerizată”, adaugă reprezentanţii Isis.

Angiografia

Este un test folosit pentru investigarea vaselor inimii. Această analiză foloseşte raze X şi o substanţă de contrast pentru a vedea fluxul sanguin. Cu toate că razele X sunt în cantitate mică, nu este indicat să fie efectuată de către femeile însărcinate.Potrivit specialiştilor, „testul poate să identifice blocaje ale arterelor, anevris-me, probleme la nivelul arterelor renale, malformaţii vasculare sau cheaguri de sânge la plămâni”.

Radiografia toracică

Poate depista probleme cardiace, precum inima mărită sau insuficienţa cardiacă.

v v v

Pentru a beneficia de reduceri la aceste servicii şi pentru a afla întreaga gamă de analize disponibile la Spitalul privat Isis, puteţi apela numărul de telefon 0341/463.344.

Taguri articol: sfatul medicului analize cardiolog depistare diagnostic medicamente probleme teste angiograf

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

659639 vizite | 16560 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

7580 vizite | 658 comentarii

De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie

9004 vizite | 557 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1429132 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1000153 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671438 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

659639 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577340 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.