Isis, spital prieten al copilului
Sursa de Sănătate logo

isis

isis
Sarcina

2323 vizite

07-06-2013

0 comentarii

Isis, spital prieten al copilului

Articol publicat de Echipa Spitalului Privat ISIS

Spitalul Privat Isis este primul spital privat din România desemnat de către Unicef ca Spital Prieten al Copilului. Încă de când era un vis, maternitatea noastră dorea să vină în întâmpinarea nevoilor gravidei, mamei, nou-născutului şi familiei.
De ce un spital privat îşi doreşte să fie Spital prieten al copilului?Astăzi, după ce s-au împlinit mai bine de patru ani din clipa în care a venit pe lume primul bebeluş în sala noastră de naştere, după un moment de reuşită, acela al desemnării Unicef ca „Spital prieten al copilului’’, personalul medical îşi aminteşte cum fiecare şi-a îndeplinit un vis, o dorinţă. Suntem onoraţi că deţinem această certificare, „Spital prieten al copilului’’. Simţim că ne reprezintă, este ceea ce ne dorim a înfăptui şi am realizat acest lucru fără a ne simţi încorsetaţi de regulile impuse ale unui program stabilit la nivel mondial/naţional. Este conduita pe care am ales să o adoptăm în maternitatea noastră, pe deplin informaţi, ca fiind benefică pentru mamă – copil - familie! Cine suntem noi? * Suntem mame care am născut şi alăptat, care am avut experienţe de naştere şi alăptare, iar acum încercăm să oferim celor care ne trec pragul, ceea am simţit noi că ne-ar fi împlinit în momentul naşterii pruncilor noştri. * Suntem taţi, înainte de a fi medici. * Suntem viitoare mame care aspirăm să avem copii. * Suntem profesionişti în medicină şi psihologie, mereu informaţi, care ne-am dorit a umaniza naşterea şi să oferim acestui moment important al familiei, în special o valoare afectivă şi nu numai una medicală. * Suntem mame care am născut în această maternitate, iar acum oferim aceeaşi căldură pe care am primit-o şi noi la naştere. De aceea este atât de simplu, fiindcă ceea ce ne satisface pe noi oferim celor care ne trec pragul. Ne-am dorit ca naşterea în apă să se poată desfăşura în cadrul maternităţii noastre, pentru diminuarea durerii mamei la naştere şi în special, pentru firescul tranziţiei pe care o percepe bebeluşul abia născut. Este impresionant să urmăreşti cum micuţul după ce s-a născut, face câteva mişcări în apă, după care este uşor direcţionat către abdomenul mamei, unde poposeşte. Mama obosită îşi primeşte puiul şi exaltă de fericire când îi simte căldura micuţului, detaşată de tot ce se petrece în jurul său, trăind euforia momentului unic. Cadrele medicale privesc această îmbrăţişare, aşteptând încetarea pulsaţiilor cordonului ombilical, după care tatăl, dacă îşi doreşte, poate da startul bebeluşului în viaţă prin pensarea cordonului bebeluşului care îi menţine încă legătura cu mama. Apoi începe căutarea micuţului, care prin mişcările instinctive se îndreptă către sânul mamei, iar după câteva încercări poate iniţia primul supt. Pentru noi este esenţial acest moment imediat, deoarece acel cocktail hormonal prezent după naştere, îi permite mamei prin contactul cu pruncul său, iniţierea primului supt, instalarea lactaţiei şi în special dezvoltarea ataşamentului. În maternitatea noastră se respectă dorinţele mamei şi ale tatălui, iar cel mai adesea mamele îşi doresc puii în contact direct şi continuu cu ele. Dacă starea de sănătate a mamei şi a copilului o permit, alăptarea se va iniţia în prima jumătate de oră, după care aceştia vor rămâne nedespărţiţi, în saloanele special destinate familiei formate din trei membri. Chiar dacă gravida a fost operată, ea îşi doreşte micuţul imediat ce a fost adusă din sala de operaţie. Ni se pare firesc ca bebeluşul să fie lângă mama sa când aceasta şi-l doreşte! Mama îşi vede pruncul şi îl simte în contact cu pielea sa, iar dacă acesta este agitat, apropierea de mamă îl calmează, după care începe să caute sânul. O mamă operată ştie că va avea lapte dacă bebeluşul va suge cât mai des la sân. Pe durata spitalizării, familiei i se oferă materiale în care există informaţii despre alăptare, sfaturi despre îngrijirea nou-născutului, depresia postpartum. Noi am considerat firesc ca mama să se informeze şi din alte surse, de aceea am asigurat materiale actualizate. La externarea din spital, există o relaţie de încredere personal medical - familie, iar la solicitarea familiilor am înfiinţat programe de urmărire a nou-născuţilor unde asigurăm consiliere gratuită în alăptare. De asemenea, orice mamă care a născut în maternitatea noastră şi ne solicită ajutorul cu privire la alăptare, va primi consiliere în cadrul clinicii, cât şi pe forumul de discuţii al maternităţii. Acestea sunt principii pe care noi le-am considerat benefice mamei, tatălui şi viitorului copil. Într-o primă fază ne-am dorit o naştere în care să primeze nevoile familiei, gravidei, nou-născutului. Ne-am informat continuu pentru a fi alături de gravidele care şi-au dorit să aibă o experienţă diferită la naştere în care să primeze sentimentele. La ce se pot aştepta mămicile într-o maternitate Spital Prieten al Copilului Dacă bebeluşul tău se va naşte într-o maternitate Spital Prieten al Copilului te poţi aştepta la un anumit standard de îngrijire: - Dacă pe durata sarcinii vei veni la control la maternitate, ţi se vor da informaţii despre îngrijirea şi hrănirea nou-născutului, inclusiv despre beneficiile alăptării, astfel încât vei şti ceea ce este necesar pentru a lua o decizie informată. - Asistenta de neonatologie te va ajuta să începi să alăptezi în prima jumătate de oră după naştere. - Copilul va sta în permanenţă cu tine. Dacă ai decis să alăptezi: - Asistenta de neonatologie îţi va arăta cum să ţii copilul pentru a se ataşa corect, astfel încât el să sugă bine, iar tu să nu ai dureri. - Ţi se vor da informaţii corecte şi substanţiale despre cum să alăptezi şi cum să ai lapte suficient pentru copilul tău. - Vei fi învăţată cum să îţi mulgi laptele, pentru a goli sânul când este prea plin, pentru a stimula secreţia lactată sau pentru a asigura lapte pentru bebeluşul care nu poate suge; copilul va primi laptele tău pe sonda, cu căniţa, seringa sau linguriţa. - Bebeluuşl tău nu va primi apă, glucoză sau lapte artificial cu excepţia situaţiilor în care este nevoie din motive medicale. - Vei primi informaţii despre persoanele sau locurile de unde poţi obţine consiliere în alăptare. Dacă ai decis să îţi hrăneşti copilul cu lapte formulă: - Personalul îţi va răspunde la întrebări şi îţi va arăta cum să îl prepari şi să i-l dai copilului în condiţii de igienă şi siguranţă. Întreg personalul dintr-o maternitate Spital Prieten al Copilului este instruit să îţi ofere acest tip de informaţii şi să te sprijine să alăptezi cu succes.

Taguri articol: sanatatea copilului spital prieten al copilului spitalul privat isis sfatul medicului clinici şi spitale familie sarcina bebe pediatrie copilul ingrijirea copilului

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

659822 vizite | 16713 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

7583 vizite | 661 comentarii

De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie

9017 vizite | 564 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1429140 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1000153 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671438 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

659822 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577340 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.