Liceeni constănţeni, instruiţi de medici
Sursa de Sănătate logo
Şcolari

1642 vizite

04-07-2013

92 comentarii

Liceeni constănţeni, instruiţi de medici

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, în colaborare cu Asociaţia Studenţilor şi Medicilor Voluntari, continuă implementarea proiectului „Fii Corect, Fii Responsabil, Prima Clipă Contează!”. În cadrul acestui proiect, organizatorii şi-au propus creşterea nivelului de educaţie medicală în ceea ce priveşte importanţa acordării primului ajutor şi a noţiunilor de urgenţă medicală în rândul societăţii constănţene, dar, mai ales, în rândul tinerilor. În această etapă, trainerii Asociaţiei Studenţilor şi Medicilor Voluntari, cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa, urmăresc formarea unor echipe instruite în acordarea de prim-ajutor la nivelul unităţilor liceale. Astfel, tinerii beneficiari vor dobândi informaţii cu privire la managementul politraumatismelor, suspiciunea de fractură de coloană cervicală, protecţia manuală de coloana cervicală, hemoragii, hemostaza, plăgi, contuzii, obstrucţia căilor aeriene superioare, imobilizarea victimei pe targă şi transport, fracturi, luxaţii, entorse, arsuri, degerături, epilepsie, hipoglicemie, lipotimie. Tinerii vor fi pregătiţi atât teoretic cât şi practic, urmând ca, în final, să fie testaţi în ceea ce priveşte informaţiile acumulate.

Taguri articol: Asociaţia Studenţilor şi Medicilor Voluntari Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa liceu constanta stiri medicale tineri

Comentează aici

55 comentarii

29 martie 2025
Iqyqkw
Rwtmfk wuywfi

clarinex 5mg pill - buy loratadine 10mg pills priligy 60mg pill

27 martie 2025
Vybdnu
Ufkihm hfvrxn

depo-medrol cheap - purchase pregabalin sale order aristocort 10mg pill

21 martie 2025
Mbbhub
Ovcigp uptwkh

buy prilosec without prescription - buy cheap atenolol atenolol 50mg without prescription

17 martie 2025
Thlthm
Hieutv fjuhlm

lipitor 10mg ca - buy amlodipine 5mg online cheap order prinivil for sale

16 martie 2025
Cyymsm
Fkmkni biusgr

order generic cenforce - where to buy cenforce without a prescription metformin us

15 martie 2025
Jlgepd
Nkuqxt wcxxyw

atorvastatin 20mg ca - buy generic lisinopril online order prinivil generic

8 martie 2025
Vkcesy
Xogjzw zemxsv

viagra mail order us - viagra 50mg ca tadalafil order

6 martie 2025
Heihmf
Wmhjzy tzrdlm

order cialis 20mg online - sildenafil overnight delivery sildenafil pills 25mg

28 februarie 2025
Zyorsg
Uvmegm sqtsdh

buy generic zanaflex for sale - tizanidine 2mg without prescription hydrochlorothiazide drug

25 februarie 2025
Ddrwcw
Ujmdlj lkrrap

oral semaglutide 14 mg - buy periactin 4mg sale order periactin 4mg generic

1...456

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662168 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

140424 vizite | 26187 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

532668 vizite | 2758 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433129 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003631 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671777 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662168 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580152 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.