În general, 99% din totalitatea de calciu din organismul uman se află în oase şi dinţi. Specialiştii spun că, pe lângă rolul său structural, calciul are şi roluri funcţionale, deoarece intervine în coagularea sângelui, în contracţia musculară, în activitatea cardiacă, în producerea secreţiei lactate.

Calciul favorizează absorbţia vitaminei B12, iar crampele musculare şi „ochiul care se zbate” sunt semnele cele mai întâlnite ale unei căderi de calciu.

În mod greşit, hipocalcemia este pusă în relaţie cu ameţeala care apare brusc şi care este cauzată de fapt de o scădere a glicemiei ori a tensiunii, condiţii întâlnite mult mai frecvent decât căderea de calciu.

De cele mai multe ori, căderea de calciu are loc în momentul în care concentraţia ionilor liberi de calciu din sânge scade sub minima acceptată ca normală, de 4,0 mg/dl. Cauzele pentru care nivelul de calciu poate atinge cote mai mici sunt diverse, iar una dintre acestea este insuficienţa renală cronică.

O lipsă de calciu mai poate fi cauzată şi de scăderea magneziului şi creşterea fosforului din sânge, pancreatită, deficitul de vitamina D, unele medicamente citostatice şi anticonvulsive, precum şi de lipsa unui consum de alimente care să conţină cantităţile necesare de calciu.

În cazul unei căderi de calciu, pacientul poate resimţi pe moment: spasme musculare, pierderi de memorie, ameţeli, întunecarea vederii, senzaţie de sufocare sau chiar leşin, insomnie etc.