Măcrișul este apreciat atât ca plantă cu potențial culinar, pentru gustul său deosebit, acrișor și ușor astringent, dar și pentru proprietățile lui ca depurativ, diuretic natural, ușor laxativ, datorită conținutului de vitamină C și antiscorbutic.
Trebuie să ținem cont că măcrișul este o importantă sursă de minerale, anume potasiu, sulf, fosfor, magneziu, calciu, fier, zinc, dar și de vitamine, conținând vitamina A, asemenea tuturor plantelor verzi, vitamina C, pe care deja am menționat-o mai sus, dar și vitaminele K, E și B.

Măcrișul conține uleiuri esențiale și acizi,dintre care trebuie menționațiacizii folic și tartric și nu în ultimul rând, o mare cantitate de acid oxalic, care îi și conferă gustul acru, astringent.Persoanele care suferă de afecțiuni renale sau reumatice este de preferat să se abțină de la consumul de măcriș, din cauza conținutului de acid oxalic.

El se prepară în același fel ca spanacul sau ștevia. Se poate consuma crud, în salate, sau fiert, în supe şi borșuri. Ciorbele în care s-a pus măcriș nu mai trebuie acrite. Frunzele se fierb cam în 20 de minute.
Pentru afecțiunile hepatice, măcrișul este un adevărat miracol. Se recomandă rădăcina care se folosește, în același fel, şi în curele de detoxifiere. Se ia, de trei ori pe zi, câte un vârf de cuțit de pulbere de rădăcină de măcriș, se ține zece minute în gură, după care se înghite cu puţină apă. Decoctul se obține punând la fiert, pentru zece minute, două lingurițe de rădăcină bine mărunțita, în 250 ml de apă. Se beau două căni pe zi.

Madlena CĂLUGĂREANU