Mare grijă! Boala carotidiană poate produce un accident vascular cerebral
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

75 vizite

17-01-2025

0 comentarii

Mare grijă! Boala carotidiană poate produce un accident vascular cerebral

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU


Ce este boala carotidiană? Cuvântul carotidă provine din limba greacă şi înseamnă „a amorţi”, ceea ce nu trebuie să ne mire, dacă ne gândim că presiunea aplicată pe arterele carotide (strangularea gâtului) provoacă inconştienţa rapidă a victimei.

Boala carotidiană este o problemă serioasă de sănătate, întrucât ea poate produce accident vascular cerebral (AVC).

„Creierul primeşte sânge cu oxigen şi substanţe nutritive prin patru artere: două artere carotide şi două artere vertebrale. Ateroscleroza carotidiană (boala carotidiană) se produce când arterele se îngroaşă cu depozite de colesterol şi calciu, fiind pe locul III ca frecvenţă după arterele coronare şi cele ale membrelor inferioare. Aceste plăci de ateroscleroză îngustează arterele şi îngreunează sever scurgerea sângelui către creier sau se pot rupe în aşa fel încât bucăţi din ele vor bloca vasele de sânge mai fine de la nivelul creierului. În ambele cazuri, creierul nu mai primeşte suficient sânge, ceea ce provoacă AVC cu paralizia unei jumatăţi a corpului şi a feţei sau cu moarte. Aproape un sfert din accidentele vasculare cerebrale au ca şi cauză îngustarea arterelor carotide”, afirmă dr. Viorel Ispas, medic Chirurgie Vasculară.

Cum se manifestă boala carotidiană?

Specialistul susţine că, din păcate, la noi în ţară, cel mai frecvent mod de a descoperi boala carotidiană este în urma unui AVC. Analizele făcute după producerea sa vor arăta îngustarea (stenoza) sau blocarea (ocluzia) arterelor carotide.
Mai grav este că trei sferturi din aceşti pacienţi care suferă un AVC din cauza arterelor carotide au înainte semne ce pot prevesti atacul ischemic tranzitor (AIT).

Fumatul dublează şansa de a se produce un AVC

„Un AIT este o tulburare de funcţionare a creierului temporară şi de mică amplitudine: slăbiciune, amorţeala feţei sau membrelor, dificultăţi de vorbire sau de vedere (puncte colorate sau negre, momente scurte de orbire sau vedere în gri). Aceste dereglări durează mai puţin de 24 de ore, după care pacientul îşi revine pe deplin. Atenţie, însă! O treime din pacienţii care trec printr-un AIT vor face un AVC grav, permanent. Ca urmare, dacă boala carotidiană nu produce simptome înainte de a fi detectată, ea este considerată asimptomatică. Cu toate acestea, sângele care curge printr-o îngustare a arterei produce un sunet, numit suflu, care poate fi ascultat cu un stetoscop plasat pe gât şi care îl va determina pe medic să indice un test imagistic al arterelor carotide.
Stă la îndemâna noastră de a modifica factorii aşa numiţi de risc, despre care se ştie că pot favoriza apariţia unui AVC: hipertensiunea arterială, fumatul, obezitatea şi hipercolesterolemia”, este sfatul dr. Ispas.

El a adăugat că hipertensiunea arterială este cel mai frecvent şi mai la îndemână de tratat factor de risc al AVC. De regulă, tensiunea arterială trebuie menţinută sub 140/90 mm Hg (130/80 la pacienţii cu diabet zaharat). Un studiu a arătat că reducerea tensiunii arteriale cu doar 6 mm Hg scade riscul apariţiei unui AVC cu 42%.

Totodată, fumatul dublează şansa de a se produce un AVC, riscul crescând cu numărul de ţigări fumate. Dacă o persoană a fumat, dar a renunţat, riscul de dezvolta un AVC în viitor este redus. În acelaşi timp, fumatul produce îngustarea arterelor carotide după operaţia de îndepărtare a obstacolului, de aceea este foarte important ca pacientul să renunţe definitiv la fumat, mai ales după operaţie.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661436 vizite | 57220 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

52381 vizite | 9514 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

17574 vizite | 1787 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1431392 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1001546 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671654 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661436 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577765 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.