Mare grijă la deficitul de crom din organism! Nu vă înrăutăţiţi starea!
Sursa de Sănătate logo

Sursa foto Body Line Nutrition

Sursa foto Body Line Nutrition
Sfatul medicului

778 vizite

13-09-2020

0 comentarii

Mare grijă la deficitul de crom din organism! Nu vă înrăutăţiţi starea!

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

În caz că nu ştiaţi, cromul este un mineral pe care organismul îl foloseşte pentru funcţionarea normală, cum ar fi digestia mâncării. Potrivit dr. Isabela Stancu, cromul există într-o mulţime de produse alimentare naturale, cum ar fi drojdia de pâine, carne, cartofi, brânzeturi, condimente, pâine integrală, cereale, fructe proaspete şi vegetale.

Specialiştii spun că lipsa de crom din organism se poate datora, în mod special, consumului de alimente procesate, cum ar fi dulciurile sau prăjiturile, întrucât acest mineral se pierde în urma procesului de rafinare al alimentelor. Totodată, trebuie să fim conştienţi de faptul că lipsa de crom poate declanşa multe afecţiuni grave.

În primul rând, din cauza lipsei acestuia din sânge poate apărea un nivel prea mare de colesterol, hipertensiunea arterială sau obezitatea. De asemenea, cromul poate fi important pentru cei cu diabet zaharat de tip I. De ce? Pentru că pe aceştia îi poate ajuta să-şi controleze glicemia şi poate juca un rol în managementul diabetului instalat la vârsta adultă.

Practic, acest mineral esenţial îi permite insulinei să fie folosită eficient în organism, prin reglarea nivelului de glucoză din sânge. În același timp, este benefic pentru acei indivizi care suferă de hipoglicemie şi intoleranţa la glucoză. Mai trebuie precizat că, la persoanele care suferă de hiperglicemie, cromul influenţează nivelul de insulină prin înlăturarea excesului de zahăr din sânge.

În schimb, la acele persoane cu hipoglicemie, cromul reuşeşte să normalizeze funcţiile insulinei restabilind nivelul optim de glucoză, după ce s-a servit o doză mare de zahăr. „Cert este că, dacă aveți tendința să mâncați, în general, dulciuri multe, această poftă se va amplifica. Veţi vrea să mâncaţi din ce în ce mai multe, iar organismul dumneavoastră va avea de suferit. Deoarece cromul este un mineral care trebuie asimilat din dietă, este nevoie să aveţi o alimentaţie echilibrată, care să includă fructe, legume, carne, peşte, cereale integrale şi în special broccoli, fasole verde şi struguri. Pe lângă toate acestea, micul dejun trebuie să fie format deopotrivă din proteine şi carbohidraţi”, a menţionat medicul.

De asemenea, trebuie subliniat faptul că cromul este necesar şi pentru metabolizarea şi depozitarea grăsimilor, proteinelor şi carbohidraţilor. Bineînţeles, acesta ajută la reducerea ţesutului adipos, fiind astfel benefic pentru cei care vor să slăbească. Nu în ultimul rând, persoanele care trec prin perioade foarte stresante sau care urmează regimuri alimentare drastice sau a căror dietă este bogată în alimente procesate şi rafinate sunt mult mai expuşi riscului de deficienţă de crom.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661560 vizite | 57221 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

71799 vizite | 12403 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

17821 vizite | 1811 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432053 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1001854 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671684 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661560 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

578302 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.