524 vizite
13-12-2022
0 comentarii
Punctele negre apar atunci când pielea produce sebum în exces, fapt care duce la acumularea de celule moarte. Acestea sunt localizate în general în zona „T” a feței (frunte, nas și bărbie) și pe obraji. Apariția punctelor negre este asociată cu lipsa igienei faciale, însă această problemă este mai frecventă în rândul persoanelor cu dezechilibre hormonale. De multe ori, ele apar și în urma utilizării anumitor produse cosmetice. Chiar dacă acest lucru nu este întotdeauna vizibil, machiajul lasă reziduuri chimice pe suprafața pielii. Oricare ar fi cauza lor, există multe remedii pentru eliminarea punctelor negre care lasă tenul moale și sănătos. Specialiştii spun că masca facială cu lapte și gelatină ajută la îndepărtarea punctelor negre și la hrănirea pielii cu nutrienți sănătoși. Aceasta reprezintă un remediu natural care ajută la eliminarea punctelor negre, a celulelor moarte și a altor impurități. Ne referim la tot ceea ce se află la suprafața pielii. Totodată, ingredientele sale reglează activitatea glandelor sudoripare, reducând producția de transpirație. În plus, nutrienții previn apariția ridurilor premature și a acneei.
Aplicarea regulată a acestui tratament menține pielea fină și hidratată, întrucât acționează la fel ca alte produse exfoliante din comerț. Masca prezentată mai jos este potrivită pentru toate tipurile de piele, deoarece nu modifică pH-ul și nu provoacă uscarea excesivă a pielii. În acelaşi timp, această mască naturală poate fi folosită și în completarea produselor exfoliante, deoarece elimină celulele moarte. Aveţi nevoie de două linguri de gelatină simplă, fără arome, patru linguri de lapte. Adăugaţi gelatina într-un vas care poate fi folosit în cuptorul cu microunde, după care puneţi cele patru linguri de lapte. Puneţi amestecul în cuptorul cu microunde și lăsaţi-l la încălzit câteva secunde. Dacă vreţi ca amestecul să fie mai subțire și mai ușor de aplicat, mai adăugaţi lapte.
© 2025 Cuget Liber. Toate drepturile rezervate.