Medicii americani sau canadieni vor putea profesa în România
Sursa de Sănătate logo

mediciafaraue-1342534828

mediciafaraue-1342534828
Ştiri medicale

605 vizite

18-07-2012

0 comentarii

Medicii americani sau canadieni vor putea profesa în România

Dacă până în prezent, medicii din afara Uniunii Europene nu aveau dreptul, conform legii, de a profesa în sistemul sanitar românesc, noua lege a sănătăţii ar putea schimba acest lucru. Proiectul de act normativ privind organizarea şi funcţionarea sistemului sanitar permite medicilor din ţări terţe Uniunii Europene să profeseze în ţara noastră. Pentru a avea acest drept, însă, cadrele medicale trebuie să aibă statutul de rezident permanent în România sau statutul de rezident pe termen lung acordat de către unul dintre statele UE. Dr. Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii, a spus, ieri, că, în acest fel s-ar putea rezolva şi problema deficitului de personal medical din sistemul sanitar. „Am avut solicitări ale medicilor din SUA, Israel şi Canada de a profesa în ţara noastră, dar legislaţia actuală nu ne permite angajarea acestora. Suntem conştienţi că nu putem stopa libera circulaţie a personalului medical, fenomen care se înregistrează la nivel global şi degeaba deblocăm posturi în sistem dacă nu are cine să le ocupe”, a declarat ministrul de resort. Vasile Cepoi a mai spus că din acest motiv se încearcă flexibilizarea legislaţiei şi se caută soluţii pentru rezolvarea situaţiei. „Considerăm că această măsură, împreună cu cea în care lăsăm spitalelor posibilitatea de autoguvernare şi retribuire a cadrelor medicale în funcţie de competenţă pot duce la diminuarea acestui fenomen”, a adăugat Vasile Cepoi. Cei de la Ministerul Sănătăţii precizează, însă, că nu oricine va putea să ocupe un post într-un spital românesc. Conform proiectului de lege, se vor stabili criterii clare de acceptare a profesioniştilor, elaborate în colaborare cu reprezentanţii Colegiului Medicilor din România, prin legislaţie secundară.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662025 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

124022 vizite | 23095 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

529363 vizite | 2641 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432943 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003068 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671758 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662025 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579737 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.