Medicii de familie constănţeni: „Suntem de acord cu cardurile, însă nu putem să le distribuim“
Sursa de Sănătate logo

lauramariacondur-1373304939

lauramariacondur-1373304939
Medicina de familie

1653 vizite

08-07-2013

89 comentarii

Medicii de familie constănţeni: „Suntem de acord cu cardurile, însă nu putem să le distribuim“

În contextul în care şeful CNAS susţine că trebuie dez-voltat un parteneriat cu medicii de familie pentru a le distribui către pacienţi, medicii sunt decişi să nu accepte această sarcină, pe motiv că nu au timp suficient şi nici bani pentru achiziţionarea cititoarelor de carduri.

„Deşi noi am înţeles intenţia domnului Buşoi, nu am fost chemaţi până acum la nici o discuţie în acest sens, astfel că decizia noastră rămâne în picioare: nu acceptăm distribuirea cardurilor de sănătate prin cabinetele medicilor de familie pentru că acest lucru presupune timp pe care şi aşa aceştia nu îl au pentru cât de multe consultaţii au zilnic, dar şi pentru că ar fi nevoie automat şi de cititoarele de carduri fără de care aceasta nu se pot elibera. Considerăm absolut necesare aceste carduri pentru o mai bună funcţionare a sistemului de sănătate, mai ales în ceea ce priveşte centralizarea informa-ţiilor legate de pacienţi, însă nu considerăm că acest lucru ar trebui să intre în sarcina efectivă a medicilor de familie”, a declarat, pentru Cuget Liber, dr. Laura Maria Condur, preşe-dinta Asociaţiei Medicilor de Familie „Tomis” din Constanţa.

Preşedintele CNAS a declarat că proiectul privind cardul de sănătate a trenat foarte mulţi ani, nejustificat. El a spus că primele 200.000 de carduri vor fi gata până la sfârşitul lunii iulie, urmând ca până la finele anului 7,5 milioane de carduri de sănătate să fie produse de Imprimeria Naţională.

Şeful CNAS a mai precizat că cele 200.000 de carduri care sunt în lucru vor ajunge la populaţie până la sfârşitul verii.

Taguri articol: card de sanatate cnas laura condur

Comentează aici

52 comentarii

20 martie 2025
Svehke
Fliewt ipduxv

buy prilosec 10mg pills - atenolol usa atenolol 50mg oral

16 martie 2025
Dqyrsp
Jkghff lcdyaj

order cenforce 50mg - buy aralen 250mg metformin 500mg ca

14 martie 2025
Qdugfb
Rqlcoq swldkt

lipitor 20mg drug - atorvastatin 40mg brand oral zestril 10mg

5 martie 2025
Hmadit
Tkhxbg zvxljl

viagra 50mg cost - cheap tadalafil pills oral cialis 20mg

4 martie 2025
Zafgld
Wrxqgb hazabp

buy cialis online safely - tadalafil 20mg brand sildenafil 100mg pills for men

27 februarie 2025
Ztoorv
Qmcfid cgfvfa

buy zanaflex generic - zanaflex drug order hydrochlorothiazide 25 mg without prescription

24 februarie 2025
Rcpxds
Hmjpep sfxxed

buy semaglutide 14mg pills - order rybelsus 14mg without prescription periactin cheap

22 februarie 2025
Xysiri
Sqhttm iukcdh

augmentin 375mg tablet - how to get cymbalta without a prescription duloxetine 20mg over the counter

9 februarie 2025
Sswoqe
Cmidrd uejxur

brand furosemide 40mg - order piracetam without prescription betnovate 20gm brand

8 februarie 2025
Iosrar
Bimuwb ploicm

neurontin 600mg generic - neurontin 800mg generic purchase sporanox online cheap

1...456

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662183 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

140908 vizite | 26288 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

532746 vizite | 2758 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433140 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003648 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671780 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662183 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580165 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.