Meningita poate lăsa sechele. Cum se depistează din timp
Sursa de Sănătate logo
Pediatrie

87252 vizite

16-09-2016

97 comentarii

Meningita poate lăsa sechele. Cum se depistează din timp

Cazurile de meningită din ultimele săptămâni, înregistrate la noi în judeţ, i-a cam speriat pe părinţi. În acest sens, medicii specialişti ai Centrului Medical Iowemed doresc să îi liniştească, prin oferirea unor sfaturi utile, pentru depistarea precoce a unei posibile astfel de infecţii. Meningita este caracterizată de simptome specifice, iar pentru preşcolari o astfel de infecţie este foarte periculoasă, deoarece poate lăsa sechele.

„Mare atenţie la meningită în această perioadă, mai ales dacă aveţi sugari, copii mici sau adolescenţi. Meningita virală poate fi transmisă prin mâncare, apă şi obiecte contaminate, iar cazurile severe pot duce la febră şi frisoane. Pe lângă meningita virală, mai există şi meningita bacteriană, mult mai agresivă ca simptome şi manifestare. Din fericire, incidenţa ei este destul de rară. Aşa că, dragi părinţi, dacă observaţi următoarele simptome la cei mici, este de dorit să veniţi cu ei la un consult de specialitate: gât înţepenit şi durere în zona cervicală, febră şi frisoane, dureri de cap, stări de vomă, refuzul de a mânca, dureri musculare, somnolenţă”, vă sfătuiesc specialiştii Iowemed.

Dacă aveţi suspiciuni că cel mic ar avea meningită, un simplu telefon la 0241.962 vă poate rezolva temerile şi vă poate programa la unul dintre specialiştii Centrului Medical Iowemed.

Taguri articol: sfatul medicului copilul copii simptome infecţii clinica iowemed

Comentează aici

57 comentarii

luni, 16 martie
Ttruvl
Xlbpdz exnfoh

FanDuel Casino is America's #1 online casino, delivering direct thrills with <a href="https://ignitiongame.org/">ignition game</a> , aristocratic slots like Huff N' Breathe, and live retailer undertaking normal at your fingertips. Hip players grab 500 Bonus Spins together with $40 in Casino Bonus just in return depositing $10—plus up to $1,000 disown on first-day net losses. Province all Thrillionaires: unite minute, play your approach, and turn every moment into epic wins!

9 martie
Ctbzuu
Zypkyy bwriep

Commandez vos traitements en toute securite, 24h/24. Prix transparents, sans frais caches. Plus de 15 000 clients satisfaits nous font confiance chaque mois. PharmaFacile – votre sante simplifiee.<a href="https://careconnectclinic.com/strattera/">Acheter strattera</a>

26 februarie
Keuuen
Ikjkyt khniko

Feel alive playing <a href="https://play-chickenroad.org/">chicken road casino</a> — tension rises with every chicken step! Multipliers climb dramatically until you claim your prize. Instant rounds, endless excitement!

12 octombrie 2025
casino online roulette real money
Miusyz wwlyno

Greetings! Jolly productive recommendation within this article! It’s the petty changes which will turn the largest changes. Thanks a a quantity in the direction of sharing!

11 octombrie 2025
CcmzPlado
Hjoupt qmnztc

You can conserve yourself and your ancestors by way of being wary when buying medicine online. Some pharmacy websites operate legally and provide convenience, privacy, cost savings and safeguards for purchasing medicines. http://playbigbassrm.com/fr/

9 octombrie 2025
PdjkPlado
Hlcvcs kbweoi

You can protect yourself and your stock close being alert when buying panacea online. Some pharmacy websites function legally and provide convenience, secretiveness, sell for savings and safeguards for purchasing medicines. buy in TerbinaPharmacy https://terbinafines.com/product/decadron.html decadron

8 octombrie 2025
PcboPlado
Czfisg fxlzjg

You can shelter yourself and your dearest by way of being cautious when buying panacea online. Some druggist's websites manipulate legally and sell convenience, privacy, sell for savings and safeguards for purchasing medicines. buy in TerbinaPharmacy https://terbinafines.com/product/compazine.html compazine

28 august 2025
ConnieRam
Cekqmz gitxqn

More articles like this would pretence of the blogosphere richer. http://furiouslyeclectic.com/forum/member.php?action=profile&uid=24874

23 august 2025
ConnieRam
Lvzzzi jqknrz

order orlistat pills - https://asacostat.com/# buy xenical paypal

20 august 2025
ConnieRam
Rtbase wltqzb

buy generic forxiga - <a href="https://janozin.com/">forxiga online buy</a> how to buy forxiga

12...6

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662348 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

160130 vizite | 28962 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

535626 vizite | 2824 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433600 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1004347 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671810 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662348 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580605 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.