Mesele în familie, sănătate curată
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

706 vizite

13-01-2019

0 comentarii

Mesele în familie, sănătate curată

Nu este niciun secret că mesele servite alături de membrii familiei aduc numeroase beneficii sănătăţii, lucru evidenţiat de numeroase studii, scrie clicksanatate.ro

Obiceiurile alimentare sănătoase se formează şi cu ajutorul meselor în familie. Un studiu apărut în revista „Pediatrics” a arătat că mesele în familie ajută la prevenirea obezităţii copiilor. Cercetarea, la care au participat 8.550 de copii cu vârsta sub şase ani, a subliniat că micuţii care iau cina cu familia lor de cel puţin cinci ori pe săptămână şi care dorm cel puţin zece ore pe noapte şi se uită la televizor mai puţin de două ore pe zi au un risc cu 40% mai mic de a suferi de obezitate în comparaţie cu copiii care nu au astfel de obiceiuri.
Lipsa timpului nu este un motiv să renunţăm să luăm masa alături de membrii familiei. Este bine ca măcar micul dejun şi cina să fie rezervate celor dragi.

Îi determină pe copii să mănânce echilibrat

Copiii hrăniţi cu mâncare gătită îşi vor forma pe termen lung obiceiuri sănătoase. Astfel, copiii se vor obişnui de mici cu consumul de legume şi fructe, în defavoarea chipsurilor şi dulciurilor.

În plus, mesele în familie îmbunătăţesc comunicarea dintre părinţi şi copiii, ceea ce are ca efect reducerea riscului ca aceştia din urmă să aibă probleme în adolescenţă cu consumul de alcool şi cu fumatul. De asemenea, adolescenţii care iau masa alături de părinţi au mai puţine tulburări alimentare (bulimie, anorexie) şi au mai puţine probleme emoţionale.

Reguli sănătoase

- Masa ar trebui să fie momentul din zi în care ne detaşăm de grijile zilnice. Iar prezenţa celor dragi ne ajută în acest sens. Aşadar, la masă, evitaţi certurile şi discuţiile în contradictoriu şi mestecaţi bine hrana.

- Evitaţi să mâncaţi în faţa televizorului sau citind ziare.

- Ai grijă ca fiecare masă să conţină elemente nutritive de bază (vitamine, minerale).

- Găteşte cât mai sănătos alimentele (fierbere, cuptor).

- Redu consumul de sare prin condimentarea mâncării cu diverse ierburi aromatice.

- Ca desert, serviţi dulciuri făcute în casă, sunt mai sănătoase decât cele din comerţ.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662323 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

157580 vizite | 28545 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

535416 vizite | 2821 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433550 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1004221 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671805 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662323 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580532 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.