Misofonia este una dintre acele afecțiuni cu care oamenii se confruntă, dar care rămân invizibile pentru aproape toată lumea. Specialiștii spun că persoanele diagnosticate cu misofonie trăiesc într-o tortură absolută din cauza unor zgomote nesemnificative pe care majoritatea celorlalți indivizi nici măcar nu le observă (de exemplu, sunetul unei persoane care mestecă gumă, căderea ploii, scrisul cu creionul pe hârtie etc). Ceea ce înrăutățește lucrurile este că mulți profesioniști din domeniul sănătății ignoră simptomele celor care suferă de misofonie. Medicii au tendința de a eticheta acești pacienți drept maniaci, bipolari sau schizofrenici, dar a trăi cu misofonie nu este un lucru ușor.

Pacienții nu numai că trebuie să facă față suferințelor pe care le întâmpină în fața stimulilor intolerabili constanți, ci trebuie să se confrunte cu lipsa generalizată de înțelegere a problemei. Mai mult, nu există un tratament disponibil pentru această hipersensibilitate selectivă la sunet.

Altfel spus, misofonia se referă la o tulburare ce presupune o respingere disproporționată față de zgomotele cotidiene. Boala este definită ca o formă patologică de sensibilitate acustică. Atunci când persoanele cu această tulburare aud anumite zgomote, devin iritate și simt dorința de a țipa sau de a lovi ceva. Uneori, zgomote simple, precum sunetele respirației, pot produce sentimente de furie, anxietate și panică. Cele mai frecvente sunete declanșatoare au legătură cu mâncarea, mestecarea, sorbirea, înghițirea. Cu toate acestea, zgomotele enervante, cum ar fi scârțâitul unui scaun sau pocnitul degetelor, pot fi și ele factori declanșatori.