Moartea subită a cardiacilor
Sursa de Sănătate logo

F medstar Florian Stoian (5)

F medstar Florian Stoian (5)
Boli şi afecţiuni

1626 vizite

22-12-2013

0 comentarii

Moartea subită a cardiacilor

Articol publicat de Dr. Florian STOIAN

Moartea subită cardiacă este moartea naturală, caracterizată prin pierderea bruscă a conştienţei, care, atenţie (!) survine în maximum o oră de la debutul simptomelor. Mai mult, poate surveni atât în cazul unui pacient aflat sub tratament pentru afecţiuni cardiace, dar şi în cazul unei persoane cu o stare de sănătate aparent bună. Adesea, semnele şi simptomele sunt absente; sau, când sunt prezent, precedă cu doar câteva zile sau săptămâni moartea subită cardiacă. De aceea, episoadele de durere toracică, cele de durere toracică, accesele de îngreunarea respiraţiei, oboseala neexplicată, perioadele de palpitaţii trebuie să fie tratate cu seriozitate! Cea mai importantă cauză de moarte subită cardiacă o reprezintă boala arterelor coronariene de origine aterosclerotică - 75% din totalul morţilor subite. Se poate produce, astfel, ruperea plăcilor de aterom (n.r. depozit de substanţe grase şi colesterol pe pereţii vaselor sanguine), ce duce la infarctul miocardic acut; dar, la fel, există posibilitatea iniţierii unor tulburări de ritm grave, ce conduc rapid la deces, fără o intervenţie promptă - manevre de resuscitare, defibrilare automată. Merită subliniaţi câţiva factori favorizanţi ai episodului acut ischemic, ce poate determina moarte subită: abuzul de alcool, stresul acut, mesele abundente, efortul fizic intens, variaţiile de presiune atmosferică. Stresul acut, la un pacient cunoscut cu hipertensiune arterială, poate produce creşteri bruşte ale tensiunii arteriale, urmate de fisuri sau ruperi ale plăcilor de ateroscleroză de la nivel coronarian. Diabetul zaharat, creşterea colesterolului, obezitatea, fumatul, factorii genetici şi sedentarismul, fiind factori de risc ai bolii coronariene, devin automat şi factori de risc pentru moartea subită cardiacă. Mai predispus la moartea subită cardiacă este tipul A de personalitate. Acesta este caracterizat prin agresivitate, sentimentul urgenţei şi nerăbdării, dorinţa de acumulare. Individul cu acest tip de personalitate merge şi vorbeşte repede, este de obicei în criză de timp; pentru el, timpul are altă valoare, este prototipul de lider, cu funcţie de răspundere. Tratamentul acut al morţii subite cardiace constă practic în aplicarea manevrelor de resuscitare. În cadrul Clinicii MEDSTAR 2000 aveţi posibilitatea realizării de investigaţii performante pentru obţinerea unui diagnostic complet şi corect. Clinica are în dotare un ecograf ultra performant, cu ajutorul căruia persoanelor cu afecţiuni cardiace sau cu risc de a dezvolta astfel de boli (a se vedea factorii de risc enumeraţi mai sus!) li se vor putea efectua ecografii transesofagiene, pentru evaluarea dimensiunilor aortei, pentru evaluarea prezenţei cheagurilor de sânge în atriul stâng la pacienţii cu fibrilaţie atrială sau pentru clarificarea unor diagnostice care nu au putut fi rezolvate prin ecografiile uzuale.

Taguri articol: cardiologie florian stoian important Centrul Medical MEDSTAR 2000 sfatul medicului

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661431 vizite | 57220 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

52172 vizite | 9480 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

17571 vizite | 1787 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1431388 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1001543 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671652 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661431 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577758 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.