Foarte multe femei se confruntă cu incontinenţa urinară de efort, caracterizată prin pierderi de urină în timpul activităţilor fizice de genul: strănut, tuse, râs, ridicarea greutăţilor sau exerciţii fizice. Specialiştii afirmă că această afecţiune se întâlneşte la aproximativ 60% dintre femei, ca urmare a naşterilor multiple, sarcinii, înaintării în vârstă, dar şi a obezităţii.

Majoritatea femeilor nu se prezintă la medic la timp, deoarece nu percep incontinenţa urinară ca fiind o afecţiune reală. Deşi incidenţa bolii este mare, specialiştii spun că un procent de 70% dintre femeile afectate, în loc să se prezinte la medic, preferă să accepte acest disconfort.

„În incontinenţa urinară de efort, muşchiul sfincterului şi muşchii pelvieni ce susţin vezica urinară şi uretra sunt slăbiţi. Sfincterul nu poate opri urina atunci când este supus unei presiuni crescute abdominale, la strănut, tuse, râs, ridicarea de greutăţi etc.”, explică dr. Mohamed Zaher, specialist obstetrică şi ginecologie.

Slăbirea muşchilor şi apariţia incontinenţei urinare pot avea cauze multiple. La unele femei, incontinenţa urinară apare în timpul sarcinii.

„Greutatea din ce în ce mai mare a fătului şi a lichidului amniotic supune planşeul pelvic la stres, din ce în ce mai accentuat. Multe femei sunt afectate, mai ales spre finalul sarcinii, iar unele dintre ele rămân cu această afecţiune şi după naştere. De asemenea, există posibilitatea ca, în cadrul unei naşteri naturale, structurile ce alcătuiesc planşeul pelvic să fie suprasolicitate şi întinse peste o anumită limită. După naştere, acestea nu se refac în totalitate, oferind un grad de susţinere mai scăzut organelor pelvine, implicit şi vezicii urinare”, spune specialistul.

Un alt factor care poate declanşa incontinenţa urinară este obezitatea. Studiile arată că femeile supraponderale au un risc de două ori mai mare de a dezvolta incontinenţă faţă de femeile cu o greutate corporală normală. Tusea cronică face ca presiunea intraabdominală să crească şi, astfel, structurile abdomenului se slăbesc, ajungându-se în timp la incontinenţă urinară.

„Să nu uităm de menopauză, deoarece,odată cu scăderea nivelului de estrogeni, apare şi slăbirea accelerată a fasciilor planşeului pelvic şi muşchiului sfincterului. Acestea îşi pierd rezistenţa şi elasticitatea”, adaugă medicul specialist.
Dacă nu este tratată, incontinenţa urinară se agravează, de cele mai multe ori apărând complicaţii cum ar fi: leziuni ale zonei, în urma umezelii constante şi iritaţiei date de urină, şi infecţii ale tractului urinar inferior. Însă, cele mai importante sunt implicaţiile psihosociale. Dr. Mohamed Zaher explică faptul că „pacientele deseori suferă prin scăderea respectului de sine, retragere socială, izolare, disfuncţie sexuală şi depresie”.

Beneficiile tratamentului

Diagnosticarea incontinenţei urinare nu este un proces complicat. Pacienta trebui, mai întâi, să discute cu medicul, apoi aceasta va fi supusă unui control, urmat de analizele pentru urină, pentru a exclude prezenţa unei infecţii urinare, precum şi alte teste specifice indicate de medicul curant.

„În rare cazuri, poate fi necesară efectuarea unei radiografii cu substanţă de contrast a rinichilor şi vezicii urinare (urografie) sau eventual inspecţia endoscopică a vezicii urinare. Tratamentuldepinde de severitatea simptomelor şi de cât de mult împiedică desfăşurarea activităţilor obişnuite ale pacientei. Posibilităţile terapeutice sunt multiple, plecând de la schimbări de comportament şi exerciţii pentru musculatura pelvină şi continuând cu tratamente medicamentoase sau chirurgicale (minim invazive sau clasice)”, ne sfătuieşte medicul specialist.