Netratat, chistul ovarian poate duce la complicaţii
Sursa de Sănătate logo
Pentru ea

706 vizite

13-08-2020

0 comentarii

Netratat, chistul ovarian poate duce la complicaţii

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Foarte multe femei sunt diagnosticate în ziua de azi cu chist ovarian, o afecţiune ginecologică ce poate fi întâlnită la toate vârstele. Acest chist este o formaţiune asemănătoare unei pungi cu conţinut lichid, situată în interiorul sau pe suprafaţa ovarelor, acestea apărând din cauza ovulaţiei. Partea bună este că, majoritatea chisturilor sunt benigne. Totuşi, unele pot cauza probleme precum eclatarea (ruptura), sângerări şi dureri pelvine. Tocmai de aceea, în unele cazuri, este necesară intervenţia chirurgicală, pentru a le îndepărta.

Potrivit specialiştilor Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie „Euromaterna”, aceste formaţiuni se evidenţiază ecografic, fiind de dimensiuni şi tipuri diferite. Indicaţia acestor chisturi ovariene este ca ele să fie depistate din timp şi mai ales ţinute sub control, pentru a trata posibilele complicaţii.

„Primele semne sunt greaţa, durerea, ameţelile, sângerările vaginale. Tratamentul chisturilor ovariene poate varia, însă, în funcţie de vârsta pacientei, tipul şi dimensiunile acestuia, precum şi de simptome”, au declarat medicii. Aceştia au mai spus că o astfel de afecţiune poate fi depistată dacă mergeţi anual la un control ginecologic.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662014 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

123377 vizite | 23005 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

529199 vizite | 2628 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432929 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003036 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671757 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662014 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579720 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.