Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

1004318 vizite

07-04-2016

585 comentarii

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

Psihologii au constatat că o nouă „boală“ a pus stăpânire pe copii, care îi condamnă pe aceştia să fie nefericiţi, depresivi şi chiar violenţi verbal şi fizic, cu cei din jurul lor. Această tulburarea este pusă pe seama deteriorării relaţiei dintre părinţi şi copii şi a faptului că aceştia petrec foarte puţin timp împreună.

CITEŞTE ŞI: Ce găsim cu adevărat în iaurturile de fructe: jumătate zahăr, jumătate aditivi. Unde sunt laptele şi fructele?


Specialiştii au descoperit un nou sindrom, numit ATCP (Angered Temper with Choleric Progression), care întruneşte o serie de tulburări de comporta-ment, cu tendinţe extremiste. Copiii afectaţi de această tulburare sunt retraşi, timizi, sau prezintă nervozitate excesivă şi agresivitate faţă de familie, dar şi faţă de ceilalţi copii.


„Copiii cu probleme de comportament, care se bat, mint sau nu ascultă, sunt de fapt deprimaţi. Sunt copii însinguraţi în interior, deşi sunt înconjuraţi de bone, bunici şi educatoare. Un copil deprimat se poartă diferit decât un adult deprimat. Copilul nu îşi arată tristeţea direct, ci poate fi violent, răutăcios cu alţi copii, sau se contrazice din orice. Dacă îl certăm sau îl pedepsim direct, putem să îl împingem şi mai tare înspre depresie şi izolare”, a declarat Diana Luana Frazzei, psihoterapeut.

!!!! AFLĂ CE SFATURI NE DAU SPECIALIŞTII PENTRU ACEASTĂ AFECŢIUNE: Noul sindrom care face ravagii printre copii. Părinţii şi cei mici au nevoie de ajutor! Sfatul specialistului

Sindromul este definit de psihoterapeuţi ca fiind un efect psihologic al lipsei părinţilor din viaţa copilului, nu neapărat fizică, ci şi prin neglijarea acestora, oferindu-le ca refugiu şi metodă de relaxare tablete, telefoane şi calculatoare.
Mulţi părinţi refuză să petreacă puţinul timp liber, de după serviciu, cu copiii, invocând ca motiv oboseala.

CITEŞTE ŞI: Consumul de mezeluri, la fel de dăunător ca fumatul

Statisticile naţionale, recente, au scos la iveală faptul că, din cauza volumul mare de muncă, părinţii nu petrec timp, aproape deloc, cu copiii lor, iar aceştia, fiind lipsiţi de atenţia părinţilor, dobândesc un comportament negativ.


Până nu de mult, aceste caracteristici erau întâlnite la copiii ai căror părinţi erau plecaţi din ţară şi care rămâneau în grija bunicilor, dar studiile recente au rezultate îngrijorătoare cu privire la comporta-mentul copiilor din familiile întregite.

„Pentru societatea în care trăim, timpul a devenit o resursă critică, care afectează echilibrul dintre viaţa de familie şi cea profesională. Primele victime ale acestei situaţii pot fi, uneori, copiii. Ocupaţi sau prea grăbiţi, părinţii nu realizează că deşi cred că le oferă copiilor lor o viaţă extraordinară, uneori acestora le lipseşte ceva (…)”, declară Gabriela Coman, Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.


Strigătul de ajutor al copiilor care au pierdut contactul cu părinţii
Copiii neglijaţi prezintă tulburări de comportament specifice sindromului ATCP. Acestea se manifestă, foarte des, la copiii mici din colectivităţi, cu vârsta cuprinsă între 1 şi 12 ani.
Simptomele acestui sindrom sunt: agresivitatea, nervozitatea excesivă, timiditatea, minciuna, violenţa verbală sau/şi fizică, tendinţa de însingurare, refugiul în consumul tehnologic, faptul că cel mic este necomunicativ sau are cerinţe excesive către părinţi - cere mereu cadouri şi jucării de care nu are nevoie.


„Din ce în ce mai mulţi copii sunt violenţi şi simt nevoia să se impună în faţa colegilor cu orice preţ. Îi ironizează şi uneori devin şi violenţi la nivel verbal, fizic, dar mai ales emoţional”, afirmă Mirela Horumba, psiholog şi psihoterapeut.

Alte semne care ar trebui să le atragă atenţia părinţilor, vis-a-vis de neglijarea copiilor, sunt ticurile şi automatismele pe care aceştia le au, ca urmare a unui dezechilibru emoţional sau a unei stări de nervozitate, cum ar fi urinarea în pat la o vârstă înaintată, introducerea degetului opozabil în gură sau ronţăitul unghiilor.

RECOMANDAREA ZILEI: Şoferii, amendaţi dacă fumează în maşina firmei. Poliţiştii îşi fac cruce: "Nu îndrăznim să dăm astfel de amenzi"

Oricât de bine ar fi îngrijit un copil de bunici, bone, educatoare etc. şi oricât de multe jucării şi dulciuri ar primi, doar atenţia, grija şi dragostea părinţilor îl pot ajuta să crească armonios şi sănătos, pe toate planurile.

Taguri articol: stil de viaţă sfatul medicului copilul copii depresie probleme simptome relaxare psiholog victime tulburări echilibru

Comentează aici

522 comentarii

23 octombrie 2025
wonka bar weed
wonka bar weed

Looking for the best-selling Wonka chocolate bars online? Skip the fakes and head straight to the official source:<a href="https://wonkachocolatebars.com/"rel="dofollow">willy wonka chocolate bar</a>. Every batch ships fresh and lab-verified. <a href="https://www.wonkachocolatebars.com/"rel="dofollow">wonka chocolate bar</a>

22 octombrie 2025
베트남밤문화
https://visitdl.com/

Vietnam Nightlife Information

22 octombrie 2025
la voz de Madrid
https://lavozdemadrid.es/

Beautifully designed and very informative, this is how a professional website should look!

21 octombrie 2025
digital textile printers
textile printers

Wow, I learned so much from this! Thanks for putting it together so clearly. <a href="https://procolored.eu/collections/tshirt-printer">digital textile printers</a>

20 octombrie 2025
8@BT
8@BT

Love how you mentioned the importance of neighborhood research! Sometimes buyers focus only on the house and forget about schools, commute, and amenities. https://8-atbt.com.sg/

19 octombrie 2025
https://blogtv.com/free-cam-chat/
https://blogtv.com/free-cam-chat/

The internet has made it easier than ever to connect with people worldwide, and one of the most exciting ways to do it is through free cam chat.

18 octombrie 2025
Artisan 8
Artisan 8

Thanks for sharing this! I’ve been exploring the idea of buying my first home and your tips about checking options early really make sense. <a href="https://artisan-8.com.sg/">Artisan 8</a>

17 octombrie 2025
Union Square Residences
https://unionsquare-residences.com.sg/

Buying a home can feel overwhelming at first, but once you understand the process and get pre-approved, things start falling into place. I really appreciate how this post breaks down the steps clearly, super helpful for buyers!

15 octombrie 2025
Big Bass - Hold & Spinner
https://bigbass.games/game/big-bass-hold-spinner/

bigbass.games always brings joy and excitement — keep up the great work!

15 octombrie 2025
Penrith Condo
Penrith Condo

Such a smooth browsing experience throughout the site. Everything feels professional and trustworthy! https://penrith-condo.com.sg/

1...171819...53

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662342 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

159571 vizite | 28860 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

535579 vizite | 2822 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433589 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1004318 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671809 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662342 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580587 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.