Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

1004302 vizite

07-04-2016

585 comentarii

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

Psihologii au constatat că o nouă „boală“ a pus stăpânire pe copii, care îi condamnă pe aceştia să fie nefericiţi, depresivi şi chiar violenţi verbal şi fizic, cu cei din jurul lor. Această tulburarea este pusă pe seama deteriorării relaţiei dintre părinţi şi copii şi a faptului că aceştia petrec foarte puţin timp împreună.

CITEŞTE ŞI: Ce găsim cu adevărat în iaurturile de fructe: jumătate zahăr, jumătate aditivi. Unde sunt laptele şi fructele?


Specialiştii au descoperit un nou sindrom, numit ATCP (Angered Temper with Choleric Progression), care întruneşte o serie de tulburări de comporta-ment, cu tendinţe extremiste. Copiii afectaţi de această tulburare sunt retraşi, timizi, sau prezintă nervozitate excesivă şi agresivitate faţă de familie, dar şi faţă de ceilalţi copii.


„Copiii cu probleme de comportament, care se bat, mint sau nu ascultă, sunt de fapt deprimaţi. Sunt copii însinguraţi în interior, deşi sunt înconjuraţi de bone, bunici şi educatoare. Un copil deprimat se poartă diferit decât un adult deprimat. Copilul nu îşi arată tristeţea direct, ci poate fi violent, răutăcios cu alţi copii, sau se contrazice din orice. Dacă îl certăm sau îl pedepsim direct, putem să îl împingem şi mai tare înspre depresie şi izolare”, a declarat Diana Luana Frazzei, psihoterapeut.

!!!! AFLĂ CE SFATURI NE DAU SPECIALIŞTII PENTRU ACEASTĂ AFECŢIUNE: Noul sindrom care face ravagii printre copii. Părinţii şi cei mici au nevoie de ajutor! Sfatul specialistului

Sindromul este definit de psihoterapeuţi ca fiind un efect psihologic al lipsei părinţilor din viaţa copilului, nu neapărat fizică, ci şi prin neglijarea acestora, oferindu-le ca refugiu şi metodă de relaxare tablete, telefoane şi calculatoare.
Mulţi părinţi refuză să petreacă puţinul timp liber, de după serviciu, cu copiii, invocând ca motiv oboseala.

CITEŞTE ŞI: Consumul de mezeluri, la fel de dăunător ca fumatul

Statisticile naţionale, recente, au scos la iveală faptul că, din cauza volumul mare de muncă, părinţii nu petrec timp, aproape deloc, cu copiii lor, iar aceştia, fiind lipsiţi de atenţia părinţilor, dobândesc un comportament negativ.


Până nu de mult, aceste caracteristici erau întâlnite la copiii ai căror părinţi erau plecaţi din ţară şi care rămâneau în grija bunicilor, dar studiile recente au rezultate îngrijorătoare cu privire la comporta-mentul copiilor din familiile întregite.

„Pentru societatea în care trăim, timpul a devenit o resursă critică, care afectează echilibrul dintre viaţa de familie şi cea profesională. Primele victime ale acestei situaţii pot fi, uneori, copiii. Ocupaţi sau prea grăbiţi, părinţii nu realizează că deşi cred că le oferă copiilor lor o viaţă extraordinară, uneori acestora le lipseşte ceva (…)”, declară Gabriela Coman, Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.


Strigătul de ajutor al copiilor care au pierdut contactul cu părinţii
Copiii neglijaţi prezintă tulburări de comportament specifice sindromului ATCP. Acestea se manifestă, foarte des, la copiii mici din colectivităţi, cu vârsta cuprinsă între 1 şi 12 ani.
Simptomele acestui sindrom sunt: agresivitatea, nervozitatea excesivă, timiditatea, minciuna, violenţa verbală sau/şi fizică, tendinţa de însingurare, refugiul în consumul tehnologic, faptul că cel mic este necomunicativ sau are cerinţe excesive către părinţi - cere mereu cadouri şi jucării de care nu are nevoie.


„Din ce în ce mai mulţi copii sunt violenţi şi simt nevoia să se impună în faţa colegilor cu orice preţ. Îi ironizează şi uneori devin şi violenţi la nivel verbal, fizic, dar mai ales emoţional”, afirmă Mirela Horumba, psiholog şi psihoterapeut.

Alte semne care ar trebui să le atragă atenţia părinţilor, vis-a-vis de neglijarea copiilor, sunt ticurile şi automatismele pe care aceştia le au, ca urmare a unui dezechilibru emoţional sau a unei stări de nervozitate, cum ar fi urinarea în pat la o vârstă înaintată, introducerea degetului opozabil în gură sau ronţăitul unghiilor.

RECOMANDAREA ZILEI: Şoferii, amendaţi dacă fumează în maşina firmei. Poliţiştii îşi fac cruce: "Nu îndrăznim să dăm astfel de amenzi"

Oricât de bine ar fi îngrijit un copil de bunici, bone, educatoare etc. şi oricât de multe jucării şi dulciuri ar primi, doar atenţia, grija şi dragostea părinţilor îl pot ajuta să crească armonios şi sănătos, pe toate planurile.

Taguri articol: stil de viaţă sfatul medicului copilul copii depresie probleme simptome relaxare psiholog victime tulburări echilibru

Comentează aici

522 comentarii

20 august 2025
best crypto to buy in 2025
https://share.evernote.com/note/863cd89e-751d-3f80-6890-0e585a590b48

The cryptocurrency market continues to evolve at a rapid pace, with innovative projects and established networks competing for dominance. From gaming-focused tokens to large-scale blockchain platforms, there are plenty of opportunities for investors seeking both stability and high-growth potential.

20 august 2025
Skye at Holland Showflat
Skye at Holland Showflat

Your house can be your biggest financial asset and a smart investment since home prices have historically trended upwards. https://skyeathollands.com.sg

19 august 2025
y99
https://tinychat.com/y99/

I love how simple and fast it is to start a conversation here—no delays, just pure interaction.

19 august 2025
Newport Residences
Newport Residences

Homeownership provides a measure of stability and comes with benefits like property appreciation, equity building, and a sense of belonging in a community. https://newport-residences-condo.sg

18 august 2025
The Robertson Opus
The Robertson Opus

Property values have historically appreciated over time, providing potential for long-term capital growth. https://therobertsonsopus.com.sg

17 august 2025
Terra Hill Showflat
https://terrahill-official.sg

Homeownership brings intangible benefits, such as a sense of stability and pride of ownership, along with the tangible ones

17 august 2025
Bloomsbury Residences
Bloomsbury Residences

Owning a property outright means that you can reduce your living costs as there will be nothing to pay, especially useful later in life. https://bloomsburyresidence.com.sg

16 august 2025
8@BT
https://8-atbt.com.sg

If your property increases in value, perhaps through market conditions or improvements made, the gains will be yours.

15 august 2025
Omegle Video Call
https://tinychat.com/omegle-video-call/

I’ve met some amazing friends through this platform, highly recommended!

15 august 2025
จำนำรถใกล้ฉัน
https://www.goodmoneyss.com/

We provide car pawning services nationwide, regardless of where you are, what brand of car you have, whether you are currently paying installments or if you are new. We are happy to serve you.

1...242526...53

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662341 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

159345 vizite | 28827 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

535560 vizite | 2822 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433584 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1004302 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671808 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662341 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580583 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.