Nu aţi primit cardul de sănătate? Iată ce aveţi de făcut
Sursa de Sănătate logo
Ştiri medicale

2033 vizite

21-12-2015

0 comentarii

Nu aţi primit cardul de sănătate? Iată ce aveţi de făcut

Asiguraţii care nu au intrat încă în posesia cardului de sănătate pot să verifice dacă li s-a emis acest document prin accesarea serviciului pus la dispoziţie de CJAS la sediul instituţiei. Totodată, asiguraţii care au pierdut sau cărora li s-a deteriorat cardul de să-nătate pot solicita eliberarea unui card duplicat la casa de asigurări, unde vor depune o cerere şi vor plăti contravaloarea noului card şi a cheltuielilor de distribuire prin servicii poştale, în valoare de 15,5 lei.
Până la primirea noului card de sănătate, asiguraţii au acces la servicii medicale în baza unei adeverinţe de înlocuire a cardului, ce li se înmânează în momentul în care depun cererea pentru emiterea cardului duplicat.
Asiguraţii care, din motive personale sau religioase, refuză utilizarea cardului de sănătate, pot depune o cerere în scris la casa de asigurări în care menţionează motivele refuzului şi restituie cardul de sănătate, în cazul în care l-au primit. Accesul la servicii medicale se realizează pentru aceşti asiguraţi în baza unei adeverinţe cu termen de valabilitate de trei luni. Adeverinţa nu trebuie să rămână la furnizorul de servicii medicale, ea se prezintă ori de câte ori asiguratul solicită un serviciu.
Pentru cei care împlinesc vârsta de 18 ani şi dobândesc calitatea de asigurat se generează automat din sistem comanda de tipărire şi distribuire a cardului de sănătate. Nu este necesară solicitarea în scris a asiguratului pentru eliberarea cardului. Aceştia primesc cardul naţional de sănătate prin servicii poştale, la domiciliul înscris în cartea de identitate.

Taguri articol: stiri medicale card de sanatate cjas servicii medicale

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661949 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

118522 vizite | 22209 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

527782 vizite | 2579 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432820 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1002838 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671749 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661949 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579585 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.