Nu beţi alcool în timpul sarcinii. Cât rău poate face un singur pahar de bere sau vin
Sursa de Sănătate logo

2411 vizite

28-07-2017

92 comentarii

Nu beţi alcool în timpul sarcinii. Cât rău poate face un singur pahar de bere sau vin

Consumul de alcool afectează toate organele corpului, de la piele până la oase. Astfel, potrivit dr. Loti Popescu, specialist în promovarea sănătăţii, sistemul nervos este, clar, foarte afectat. Consumul de alcool încetineşte gândirea, afectează memoria, scade reflexele şi coordonarea mişcărilor, duce la insomnie, violenţă, sinucidere, epilepsie, depresie, nervozitate, demenţă, dureri şi tremurături ale mâinilor şi picioarelor. La copii, alcoolul afectează creşterea şi dezvoltarea funcţiei de reproducere şi a aparatului cardiovascular. Consumul de alcool predispune şi la alte boli ale inimii, precum cardiopatie ischemică, infarct miocardic, accidente vasculare cerebrale, urmate de paralizii, tulburări de ritm şi hipertensiune arterială. La nivel digestiv, alcoolul scade absorbţia intestinală, cu deficit de vitamine şi nutrienţi, duce la hepatită, ciroză, pancreatită, cancere de gură, esofag, stomac şi intestin gros. Totodată, şi rinichii sunt afectaţi, prin eliminarea crescută de lichide şi tulburarea concentraţiei diferitelor substanţe din sânge.

„Persoanele care consumă alcool fac mai des afecţiuni respiratorii şi pot contacta mai uşor HIV şi SIDA, iar muşchii au o senzaţie de slăbiciune. Însă cel mai periculos este consumul de alcool în timpul sarcinii, deoarece afectează fătul foarte mult, dar şi copilul în curs de dezvoltare, chiar daca se consumă în cantităţi mici. Din cauza alcoolului scade nivelul de inteligenţă (apar dificultăţi de înţelegere şi adaptare). Pot apărea trăsături anormale ale feţei, probleme de vedere şi auz, atenţie scăzută, greutate mică, înălţime redusă, comportament hiperactiv, întârziere în vorbire şi dificultăţi de pronunţare, probleme de memorie, boli de inimă, rinichi, oase, insomnie, dificultăţi de învăţare şcolară (mai ales pentru matematică), dificultăţi în coordonarea mişcărilor”, explică specialistul.

În ce priveşte funcţia aparatului reproducător, consumul de alcool provoacă impotenţă, scade fertilitatea, duce la avort spontan şi scade libidoul.

Taguri articol: stil de viaţă sănătos alcool sarcina

Comentează aici

54 comentarii

18 mai
Zqxhfh
Htsyoy wtmxlx

valtrex 500mg sale - buy valacyclovir 1000mg pills buy generic diflucan 200mg

17 mai
Pxdctm
Clizfm hxtmgz

buy ondansetron 8mg sale - order zofran pills zocor 20mg ca

30 aprilie
Oebkmp
Esbamu xzwleq

buy meloxicam tablets - celecoxib 100mg generic purchase tamsulosin pills

24 aprilie
Gnjkly
Kfjiwm nsynbm

buy nexium medication - buy nexium 40mg pills buy sumatriptan 25mg generic

24 aprilie
Dvbniu
Kitlgs lpsuze

levaquin online order - order ranitidine 150mg online zantac 300mg canada

20 aprilie
Lflukv
Jarxnw lrhkat

coumadin brand - cheap cozaar 50mg losartan 25mg usa

17 aprilie
Mmwqea
Sxxjyz sclecu

inderal ca - buy inderal 20mg generic methotrexate brand

15 aprilie
Rdhdpp
Okmymw dellyk

motilium over the counter - cheap tetracycline 500mg order cyclobenzaprine 15mg online

8 aprilie
Otvfev
Ntsikv vwaqol

buy domperidone online cheap - flexeril canada buy cyclobenzaprine without prescription

6 aprilie
Xzkwcp
Bsywey mqcjiu

buy zovirax paypal - acyclovir price rosuvastatin buy online

1...3456

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661981 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

120495 vizite | 22479 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

528526 vizite | 2594 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432862 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1002904 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671753 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661981 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579640 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.