Nu e o glumă! Ce urmări poate avea obsesia bărbaților de a fi mușchiuloși!
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

1668 vizite

08-05-2020

0 comentarii

Nu e o glumă! Ce urmări poate avea obsesia bărbaților de a fi mușchiuloși!

Articol publicat de Florentina BOZÎNTAN

Obsesia de a avea mușchi cât mai dezvoltați și de a merge zi de zi la sala de forță pot să fie simptome ale unei tulburări psihice, cunoscute ca și complexul lui Adonis. Tulburarea îi afectează în special pe bărbați și, atrag atenția psihologii, este influențată de societatea din ce în ce mai competitivă.

Vigorexia, complexul lui Adonis sau tulburarea dismorfică musculară – denumiri sub care este cunoscută această afecțiune! – este o tulburare psihologică caracterizată printr-o nemulțumire constantă privind aspectul corpului și obsesia pentru mușchi foarte dezvoltați. În ultimii ani, numărul celor afectați este din ce în ce mai mare, spun reprezentanții Centrului Equitas din Constanța, mai ales că societatea este din ce în ce mai competitivă. „Este o tulburare generată, de obicei, din influențele socioculturale și media, afectează în principal bărbații și apare într-o societate unde cultul imaginii este din ce în ce mai stimulat”, au arătat psihologii.

„Deși sunt într-o formă fizică bună, cu o masă musculară bine dezvoltată, persoanele consideră că trupul lor nu are aspectul dorit, că este prea mic sau prea slab, astfel încât ajung să le fie rușine de trupurile lor. De obicei, persoanele încep să aibă o preocupare excesivă pentru a-și crește masa musculară și, deseori, pot folosi steroizi anabolizanți. Chiar dacă sunt persoane puternice, cu mușchii foarte bine dezvoltați, se percep ca fiind slabi și sunt mereu nemulțumiți de rezultate”, au mai explicat specialiștii.

Totodată, cei afectați de această tulburare, pe lângă obsesia de a merge la sala de forță, resimt dureri musculare persistente, iritabilitate, oboseală extremă, insomnie, depresie, performanță sexuală scăzută sau sentimente de inferioritate.

Alarmant este că, în timp, vigorexia poate avea consecințe asupra întregului organism. „Pot să apară insuficiența renală sau cea hepatică, probleme de circulație a sângelui sau depresie. Dacă există și un abuz de substanțe anabolice, se pot instala bolile cardiovasculare și atrofierea țesutului testicular”, au mai explicat psihologii constănțeni.

Șerban M., în vârstă de 32 de ani, este unul dintre constănțenii care, în ultimii ani, a dezvoltat o obsesie pentru a merge la sală. „Mergeam zilnic la sală și luam și suplimente hormonale. Programul unei zile se desfășura în funcție de cel de la sală, nu aveam alte priorități și nici excepții. Chiar și în momentul în care plecam în concediu, mai întâi căutam o sală de sport și abia apoi locul de cazare și făceam itinerariul excursiei”, a afirmat constănțeanul. Totodată, problemele bărbatului erau date și de faptul că era, în permanență nervos, agitat și iritat.

„Tratamentul cel mai adecvat în caz de vigorexie este psihoterapia, obiectivul fiind ca individul să se accepte în forma existentă, creșterea stimei de sine, modificarea comportamentală, modificarea percepției imaginii de sine, înțelegerea riscurilor și a beneficiilor care însoțesc această afecțiune. Se recomandă, de asemenea, un regim alimentar echilibrat, ghidat de un nutriționist”, este recomandarea psihologilor constănțeni.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661452 vizite | 57220 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

53739 vizite | 9711 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

17637 vizite | 1788 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1431412 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1001569 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671657 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661452 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577801 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.