Nu exageraţi cu băutura! Riscaţi să vă îmbolnăviţi de hepatită alcoolică
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

228 vizite

10-10-2022

0 comentarii

Nu exageraţi cu băutura! Riscaţi să vă îmbolnăviţi de hepatită alcoolică

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

La ora actuală, spun specialiştii, alcoolul este cel mai consumat drog din lume. Partea proastă este că, de foarte multe ori, populaţia are tendinţa de a minimaliza impactul negativ pe care acesta îl are asupra organismului sau chiar îl ignoră. Mai grav este că puţini oameni ştiu că un consum exagerat de băuturi bahice poate duce la instalarea hepatitei alcoolice.

Cum se manifestă această afecţiune? Hepatita alcoolică este o patologie caracterizată prin inflamarea ficatului, ca urmare a consumului de alcool. Deseori, este o leziune asimptomatică, dar care, pe termen lung, poate provoca leziuni ireversibile la nivelul ficatului şi poate fi asociată cu cancerul hepatic. Potrivit dr. Georgiana Hărdău, tocmai faptul că este asimptomatică face aproape imposibilă calcularea prevalenţei acestei boli. Cu toate acestea, cercetările întreprinse în ultimii ani aproximează că în jur de 35% dintre persoanele cu dependenţă de alcool suferă de hepatită.


Cum spuneam, hepatita alcoolică se referă la inflamaţia ficatului şi este cauzată de consumul zilnic de alcool. Această inflamaţie provoacă leziuni ale organului care pot deveni ireversibile, dacă obiceiul de a ingera această substanţă nu este abandonat. Oamenii de ştiinţă estimează că, pentru ca aceste leziuni să apară, trebuie consumată zilnic o cantitate de alcool care variază, în funcţie de sex. De exemplu, la bărbaţi, este vorba de 30 - 60 grame de alcool pe zi, timp de zece ani. În cazul femeilor, sunt suficiente 20 - 40 grame pe zi. Această diferenţă apare din cauza faptului că femeile au o toleranţă mai mică la alcool decât bărbaţii, deoarece au o capacitate mai scăzută de a-l metaboliza în organism. Totuşi, riscul este variabil.

Cert este că dacă sunt ingerate mai multe grame de alcool, chiar şi într-o perioadă mai scurtă de timp, riscul creşte semnificativ. Din păcate, între 15% şi 40% dintre persoanele cu hepatită alcoolică ajung să dezvolte o boală hepatică avansată. „Sunt situaţii în care hepatita alcoolică poate fi şi simptomatică, în funcţie de gradul de afectare a ficatului. Mulţi oameni sunt asimptomatici şi această leziune poate fi detectată doar prin analize de sânge. Cu toate acestea, atunci când boala este simptomatică, apare frecvent icterul, care constă în decolorarea gălbuie a pielii, din cauza acumulării de bilirubină în sânge. Alte simptome întâlnite sunt greaţa şi vărsăturile sau pierderea poftei de mâncare.

De foarte multe ori, aceasta înseamnă că persoanele cu această tulburare sunt subnutrite. De asemenea, alcoolul în sine scade pofta de mâncare, aşadar aceşti factori se întăresc reciproc. Un alt semn comun este senzaţia de slăbiciune şi oboseală. Problema este că, atunci când hepatita alcoolică progresează, poate apărea insuficienţa hepatică”, a explicat medicul. De asemenea, hepatica alcoolică este asociată cu steatoza hepatică, ciroza şi chiar riscul crescut de a dezvolta cancer hepatic.

Taguri articol: sfatul medicului alcool analize boala

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

655965 vizite | 13552 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

7448 vizite | 558 comentarii

De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie

8855 vizite | 465 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1429039 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1000140 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671432 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

655965 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577338 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.