Nu vă bazaţi pe gheaţă în caz de apendicită!
Sursa de Sănătate logo

1

1
Boli şi afecţiuni

1919 vizite

07-03-2013

0 comentarii

Nu vă bazaţi pe gheaţă în caz de apendicită!

Articol publicat de Dr. Iuliana BOTEZATU
„De ceva timp, am dureri suportabile, ca la apendicită. De fiecare dată mi-am tot pus câte o pungă cu gheaţă, iar durerea dispărea. Ştiu că apendicita e foarte periculoasă şi vreau să ştiu dacă e sau nu cazul să merg la operaţie numai dintr-atât sau e suficient să-mi pun gheaţă, dacă îmi trece rapid?” (Cornelia Pavel). * * * Stimată doamnă Pavel, după cum ne-a explicat dr. Iuliana Botezatu, medic specialist în cadrul Phoenix Eastern Medical Center, apendicita este una dintre cele mai întâlnite urgenţe medicale, necesită intervenţie chirurgicală. De aceea, chiar de la primul simptom al acestei boli este bine să mergeţi la medicul de familie, pentru consult. Nu de alta, dar dacă treceţi cu vederea semnele apendicitei, bazându-vă pe miraculoasa pungă cu gheaţă, există riscul unor complicaţii grave şi foarte grave. Ce este, de fapt, apendicita? Nimic altceva decât inflamarea apendicelui! Or, odată început acest proces de inflamare, tratamentul medicamentos nu se recomandă, singura soluţie fiind intervenţia chirurgicală. Cât priveşte punga cu gheaţă, este adevărat că în astfel de situaţii, aşezarea acesteia pe abdomen este singura măsură de prim-ajutor permisă pentru ameliorarea durerii.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662035 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

125384 vizite | 23266 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

529633 vizite | 2653 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432956 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003104 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671760 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662035 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579766 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.