Nu vă comparaţi copilul cu alţii! Faceţi o mare greşeală!
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

838 vizite

26-03-2018

0 comentarii

Nu vă comparaţi copilul cu alţii! Faceţi o mare greşeală!

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Deseori, părinţii au tendinţa de a face comparaţii între fraţi, îi compară unul cu altul, dar şi cu alţi copii. Uneori, prin aceste comparaţii, adulţii încearcă să-şi dea seama dacă cel mic se încadrează sau nu în media normală sau este peste media celorlalţi copii, în special atunci când vine vorba despre inteligenţă, comportamente sau de progrese de orice fel şi multe altele.

Specialiştii BB Center din Constanţa sunt de părere că acest obicei nu numai că este dăunător, dar mai ales este inutil şi nu reuşeşte deloc să motiveze copilul, pentru a-i prinde din urmă pe ceilalţi.

„Astfel de comparaţii pun presiune pe copil şi cresc cantitatea de stres la care, oricum, copilul este supus zilnic”, au explicat aceştia.

Tocmai de aceea, adulţii trebuie să fie conştienţi de motivele pentru care nu trebuie să-şi compare copilul cu alţii. În primul rând, fiecare micuţ are potenţial, trebuie doar să-l ajutaţi să-şi descopere capacităţile pe care le are. Apoi, dacă micuţul vecinilor sau al prietenilor ştie deja să citească, iar copilul dumneavoastră nu face încă acest lucru, nu-i reproşaţi celui mic acest aspect.

Ba dimpotrivă, încurajaţi-vă copilul în tot ceea ce face. Spuneţi-i mereu: „Poţi să faci asta!”, iar acest lucru îl va încuraja mereu, iar el va dori să facă mai mult, deoarece ştie că voi, părinţii, credeţi în el.

Aşa că, chiar dacă, la un moment dat, copilul nu are un rezultat dorit, nu-l comparaţi cu nimeni, pentru că acest lucru îi poate crea un complex de inferioritate, iar el se poate simţi nesigur pe capacităţile lui. Uneori se întâmplă ca aceşti copii să renunţe la ceea ce fac, crezând că nu vor fi niciodată mai buni. Ca urmare, spuneţi-i mereu celui mic cât de mândri sunteţi de rezultatele lui. În plus, nu-l certaţi şi nu-i faceţi observaţii în prezenţa altor persoane.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662035 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

125392 vizite | 23268 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

529633 vizite | 2653 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432956 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003104 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671760 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662035 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579766 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.