Un număr foarte mare de constănţeni suferă de afecţiuni ale coloanei
Sursa de Sănătate logo

Prof Maria Dumitrescu fizica medicala IOWEMED (7)

Prof Maria Dumitrescu fizica medicala IOWEMED (7)
Boli şi afecţiuni

1051 vizite

09-07-2013

0 comentarii

Un număr foarte mare de constănţeni suferă de afecţiuni ale coloanei

Articol publicat de Andreea Năstase
Numărul celor care ajung în centrele de recuperare medicală a crescut simţitor în ultimii ani, după cum susţin specialiştii. Din păcate, mulţi dintre aceştia suferă un timp îndelungat şi ajung la medic în stadii foarte avansate de boală, nefiind conştienţi de sechelele pe care astfel de boli le pot avea asupra sănătăţii şi chiar a calităţii vieţii. „Deşi specialiştii încearcă să transmită pe toate căile importanţa unui diagnostic precoce în cazul tulburărilor statico-posturale ale aparatului locomotor, sau să atragă atenţia asupra tendinţei la sedentarism şi obezitate, nu sunt puţini cei care nu fac nici măcar un control în acest sens, cu atât mai puţin nu ajung în sălile sau bazele de recuperare şi asta în condiţiile în care un număr foarte mare de constănţeni suferă de afecţiuni ale coloanei vertebrale”, a explicat Maria Dumitrescu, profesor de recuperare medicală în cadrul Clinicii IOWEMED Constanţa. Specialistul punctează faptul că dacă în cazul copiilor sau al tinerilor problemele pot fi remediate dacă se intervine cu recuperarea, în cazul persoanelor cu boli degenerative sau netratate pentru o perioadă lungă de timp, recuperarea fie se prelungeşte pe o perioadă foarte mare de timp, fie nu mai poate corecta decât într-o mică măsură problemele.  
Taguri articol: IOWEMED Maria Dumitrescu recuperare medicală sfatul medicului

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661361 vizite | 57216 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

45961 vizite | 8513 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

17527 vizite | 1785 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1431232 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1001425 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671632 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661361 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577655 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.