Nutriţioniştii nu sunt avizaţi să trateze copiii
Sursa de Sănătate logo
Remedii naturiste

1467 vizite

17-12-2016

0 comentarii

Nutriţioniştii nu sunt avizaţi să trateze copiii

Atunci când un copil are probleme de alimentaţie, unii părinţi apelează la un specialist nutriţionist, în încercarea de a găsi o soluţie potrivită, pentru fiecare copil în parte. Cu toate acestea, medicii spun că nutriţioniştii nu ar trebui să trateze copiii, din punct de vedere nutriţional, deoarece nu sunt pregătiţi suficient, iar acest lucru se poate răsfrânge negativ, asupra sănătăţii celui mic.

Dr. Ionica Ciortan, medic pediatru, doctor în ştiinţe medicale, spune:

„Să nu permiteţi să vă fie copiii hrăniţi de nutriţionişti, care au două-trei luni de cursuri, că ei săracii nu sunt de vină. Una este să înveţi 5-6 ani numai pediatrie, să mai faci şi câţiva ani specialitate, pentru a trata un copil nutriţional şi alta este să greşeşti prin omisiune, prin ignoranţă. Copilul trebuie tratat de medicii nutriţionişti. Nu contest niciun coleg nutriţionist, îi respect pe toţi, dar până la copii, deoarece adultul se poate apăra, dar copilul nu“.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662025 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

124001 vizite | 23092 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

529359 vizite | 2641 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432943 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003068 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671758 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662025 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579736 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.