On Clinic Constanţa îşi relansează serviciile medicale
Sursa de Sănătate logo
Clinici şi spitale

2150 vizite

15-10-2015

89 comentarii

On Clinic Constanţa îşi relansează serviciile medicale

„Experienţa dovedeşte competenţa!“ este premiza specialiştilor din cadrul On Clinic Constanţa, centru medical cu o experienţăde peste 18 ani în domeniul medical. Şi pentru că evoluţia înseamnă şi schimbare, branduldevine Medical On Group şi vine în întâmpinarea pacienţilor cu 5 departamente destinate bolnavilor: Psoremiss, Clinica On, Online Estetic, Varicoline şi Proctoline.

De la tratamente moderne în chirurgia generală, estetică medicală şi până la metode moderne de prevenire şi tratament al bolilor venoase fără dureri şi fără intervenţii chirurgicale sau internare, centrul medical On Clinic, devenit Medical On Group, acoperă o gamă largă de tratamente ambulatorii pentru pacienţii care suferă de psoriazis, varice, boli din sfera proctologică sau care au nevoie de terapii specializate de estetică corporală şi facială.

„On Clinic a devenit Medical On Group şi are sub tutelă cele 5 departamente binecunoscute de pacienţi. Ca noutăţi, în pachetul de tratament hemoroidal avem, începând de luna aceasta, un set de analize, o ecografie abdominală şi, în curând, vom pune la dispoziţia pacienţilor şi colonoscopie totală, astfel încât pacienţii să beneficieze de confort şi siguranţa tratamentelor, dar şi de un diagnostic elocvent”, a precizat Aura Manole, directorul centrului medical.

Servicii medicale de topToate cele 5 departamente din cadrul centrului medical răspund celor mai sensibile şi complexe probleme medicale. De exemplu, în cadrul departamentului de chirurgie, pacienţii pot beneficia de consultaţii de chirurgie generală. Totodată, tratamentele speciale şi echipamentul unic utilizate de medici cu experienţă le oferă pacienţilor siguranţa unei terapii corecte.„Clinica proctoline este prima clinică din România specializată în tratamente chirurgicale de mare fineţe, dar şi în tratamentul ambu-latoriu pentru afecţiuni anorectale, fără operaţie şi fără internare. Potrivit statisticilor medicale, aceste terapii pot elimina cu succes hemoroizii, pentru mai mult de 90% dintre pacienţi. De asemenea, în cadrul clinicii se face eliminarea nedureroasă a polipilor şi papiloamelor de rect. Un aspect foarte important şi un element de noutate este acela că în clinică lucrează atât bărbaţi, cât şi femei proctologi, astfel ca pacienţii să nu aibă ne-plăceri sau jenă atunci când ajung la medic”, a mai spus managerul.

Terapii care nu creează dependenţăUn alt departament din cadrul Medical On Group este clinica Psoremiss specializată în tratarea psoriazisului fără corticoizi, care nu creează dependenţă, se efectuează în ambulatoriu şi nu necesită internare. Metoda de trarament este unică în ţară şi se bazează pe substanţe naturale extrase din Marea Moartă.

Estetică medicală şi remodelare corporalăSpecialişti în estetică medicală îşi aşteaptă pacienţii pentru a beneficia de tratamente de reîntinerire şi revitalizare a pielii, conturi şi remodelare corporală, refacerea fermităţii pielii, mărire buze, umplere riduri, cearcăne, epilare BIO cu zahăr, excizie de aluniţe, negi şi alte formaţiuni cutanate.Pentru mai multe informaţii şi programări aveţi la dispoziţie numerele de telefon 0241/548.461 şi0240.530.717.

Taguri articol: stiri medicale medical on group aura manole online estetic hemoroizi

Comentează aici

49 comentarii

17 iulie
f1ua9
Zueszk jjvouo

viagra buy tesco - site buy viagra from india

17 iulie
ConnieRam
Mlzzma excpce

Thanks on putting this up. It’s evidently done. this

15 iulie
jkda1
Diwsck jvfleu

does tadalafil lower blood pressure - https://strongtadafl.com/# what is the cost of cialis

13 iulie
sblxu
Voxvgu rstsub

cialis one a day with dapoxetine canada - cialis and dapoxetime tabs in usa cialis side effects

12 iulie
x055d
Iivtdb gohoue

buy cenforce 100mg - https://cenforcers.com/ order cenforce

10 iulie
rvk3m
Vzynob onukpl

fluconazole for sale - on this site order forcan generic

30 iunie
bfw0z
Yndjxn rlhlre

buy mobic cheap - https://moboxsin.com/ meloxicam online

28 iunie
746vm
Ccyntr cmmikm

buy coumadin cheap - coumamide how to get hyzaar without a prescription

27 iunie
hdyx4
Kqfwug rzyljo

buy esomeprazole capsules - anexamate.com nexium 20mg pill

25 iunie
tr91v
Stsegx ynidgk

buy clavulanate pill - https://atbioinfo.com/ purchase ampicillin sale

123...5

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661964 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

119165 vizite | 22307 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

527972 vizite | 2586 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432830 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1002861 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671750 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661964 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579606 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.