On Clinic Constanţa îşi relansează serviciile medicale
Sursa de Sănătate logo
Clinici şi spitale

2191 vizite

15-10-2015

89 comentarii

On Clinic Constanţa îşi relansează serviciile medicale

„Experienţa dovedeşte competenţa!“ este premiza specialiştilor din cadrul On Clinic Constanţa, centru medical cu o experienţăde peste 18 ani în domeniul medical. Şi pentru că evoluţia înseamnă şi schimbare, branduldevine Medical On Group şi vine în întâmpinarea pacienţilor cu 5 departamente destinate bolnavilor: Psoremiss, Clinica On, Online Estetic, Varicoline şi Proctoline.

De la tratamente moderne în chirurgia generală, estetică medicală şi până la metode moderne de prevenire şi tratament al bolilor venoase fără dureri şi fără intervenţii chirurgicale sau internare, centrul medical On Clinic, devenit Medical On Group, acoperă o gamă largă de tratamente ambulatorii pentru pacienţii care suferă de psoriazis, varice, boli din sfera proctologică sau care au nevoie de terapii specializate de estetică corporală şi facială.

„On Clinic a devenit Medical On Group şi are sub tutelă cele 5 departamente binecunoscute de pacienţi. Ca noutăţi, în pachetul de tratament hemoroidal avem, începând de luna aceasta, un set de analize, o ecografie abdominală şi, în curând, vom pune la dispoziţia pacienţilor şi colonoscopie totală, astfel încât pacienţii să beneficieze de confort şi siguranţa tratamentelor, dar şi de un diagnostic elocvent”, a precizat Aura Manole, directorul centrului medical.

Servicii medicale de topToate cele 5 departamente din cadrul centrului medical răspund celor mai sensibile şi complexe probleme medicale. De exemplu, în cadrul departamentului de chirurgie, pacienţii pot beneficia de consultaţii de chirurgie generală. Totodată, tratamentele speciale şi echipamentul unic utilizate de medici cu experienţă le oferă pacienţilor siguranţa unei terapii corecte.„Clinica proctoline este prima clinică din România specializată în tratamente chirurgicale de mare fineţe, dar şi în tratamentul ambu-latoriu pentru afecţiuni anorectale, fără operaţie şi fără internare. Potrivit statisticilor medicale, aceste terapii pot elimina cu succes hemoroizii, pentru mai mult de 90% dintre pacienţi. De asemenea, în cadrul clinicii se face eliminarea nedureroasă a polipilor şi papiloamelor de rect. Un aspect foarte important şi un element de noutate este acela că în clinică lucrează atât bărbaţi, cât şi femei proctologi, astfel ca pacienţii să nu aibă ne-plăceri sau jenă atunci când ajung la medic”, a mai spus managerul.

Terapii care nu creează dependenţăUn alt departament din cadrul Medical On Group este clinica Psoremiss specializată în tratarea psoriazisului fără corticoizi, care nu creează dependenţă, se efectuează în ambulatoriu şi nu necesită internare. Metoda de trarament este unică în ţară şi se bazează pe substanţe naturale extrase din Marea Moartă.

Estetică medicală şi remodelare corporalăSpecialişti în estetică medicală îşi aşteaptă pacienţii pentru a beneficia de tratamente de reîntinerire şi revitalizare a pielii, conturi şi remodelare corporală, refacerea fermităţii pielii, mărire buze, umplere riduri, cearcăne, epilare BIO cu zahăr, excizie de aluniţe, negi şi alte formaţiuni cutanate.Pentru mai multe informaţii şi programări aveţi la dispoziţie numerele de telefon 0241/548.461 şi0240.530.717.

Taguri articol: stiri medicale medical on group aura manole online estetic hemoroizi

Comentează aici

49 comentarii

14 martie 2025
Cxnuyr
Eranci lojcon

buy atorvastatin online cheap - buy zestril 2.5mg pill buy cheap lisinopril

6 martie 2025
Dgkiit
Eommos uaqjjs

sildenafil usa - buy sildenafil 50mg online buy cialis canada

5 martie 2025
Cllgjk
Dqomgj bzggsr

tadalafil women - canadian cialis and healthcare sildenafil 100mg usa

24 februarie 2025
Jiymld
Uqlydw jwfncq

rybelsus pills - order vardenafil 20mg pills purchase periactin generic

23 februarie 2025
Prfsdo
Pmvmme ugpait

augmentin 1000mg pills - order cymbalta 40mg pills cymbalta price

9 februarie 2025
Ywkboc
Vboxzb jhpsfn

furosemide 100mg uk - where to buy furosemide without a prescription purchase betnovate online cheap

9 februarie 2025
Ylngns
Uyciya vtixww

gabapentin 800mg canada - purchase neurontin pill itraconazole 100mg sale

1 februarie 2025
Ictopd
Jrcfea zljroe

cost prednisolone - purchase progesterone without prescription how to get progesterone without a prescription

30 ianuarie 2025
Fsnilp
Sfnvki puivkl

zithromax pill - order generic nebivolol nebivolol 20mg usa

1...45

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662168 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

140384 vizite | 26182 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

532662 vizite | 2758 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433129 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003631 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671777 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662168 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580147 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.