Operaţie istorică de prelevare multi-organ şi multi-ţesut
Sursa de Sănătate logo
Ştiri medicale

2210 vizite

09-12-2015

113 comentarii

Operaţie istorică de prelevare multi-organ şi multi-ţesut

Medicii Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „dr. Carol Davila” (SUUMC) au realizat prima prelevare multi-organ şi multi-ţesut din istoria instituţiei.

Potrivit Agerpres, prelevarea s-a realizat de la un pacient în vârstă de 55 de ani, aflat în moarte cerebrală, după ce s-a obţinut acordul familiei acestuia.

Pentru recoltarea organelor interne – rinichi şi ficat – au participat echipe medicale specializate de la Institutul Clinic Fundeni, iar pentru recoltarea de ţesut osos, tendinos şi cartilagii, au intervenit, în echipe mixte, medicii SUUMC şi cei de la Spitalul Clinic Colentina.

Recoltarea de cornee şi de piele a fost realizată de echipe proprii ale SUUMC,specialişti din Secţia Clinică de Oftalmologie şi Secţia Chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă.

Conform Agerpres, o parte din ţesuturile recoltate au fost trimise, spre conservare şi, ulterior, utilizare, către băncile acreditate de către Agenţia Naţională de Transplant.

Taguri articol: stiri medicale organe transplant rinichi ochi os oftalmologie chirurgie

Comentează aici

75 comentarii

1 mai 2025
Vwwwsr
Hnlslp zhzyql

buy mobic 7.5mg - buy celebrex pills buy flomax 0.4mg

26 aprilie 2025
Tuxdim
Xxtomn wgumpv

nexium 40mg brand - topiramate 200mg price order sumatriptan pill

25 aprilie 2025
Exnpen
Hlbxgh gftthr

buy levofloxacin 500mg sale - cheap levaquin order zantac 150mg without prescription

21 aprilie 2025
Hjqbsc
Vdvxqb tbpltt

buy coumadin 5mg pill - medex tablet buy hyzaar pills

18 aprilie 2025
Facgwz
Syixzm ejcnfl

order inderal 10mg pills - buy inderal pills methotrexate 2.5mg ca

16 aprilie 2025
Ernyrd
Liicih cevzmf

motilium order online - flexeril pill buy flexeril 15mg pill

9 aprilie 2025
Mqpvas
Rfsgyl zelnfo

domperidone online order - sumycin pills buy cheap flexeril

7 aprilie 2025
Ylusdy
Byrlml zcydxx

zovirax 800mg pills - zovirax ca rosuvastatin pill

1 aprilie 2025
Idfwmx
Qrvwhm jjarge

cytotec ca - diltiazem 180mg without prescription buy diltiazem generic

30 martie 2025
Hmwxyi
Ylbtvu mlokfv

order clarinex - clarinex drug priligy 30mg pill

1...5678

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662701 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

179388 vizite | 31459 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

538124 vizite | 2896 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1434003 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1005410 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671842 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662701 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

581062 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.