Operaţii estetice şi terapii preferate de doamne
Sursa de Sănătate logo
Frumuseţe

2324 vizite

15-04-2016

0 comentarii

Operaţii estetice şi terapii preferate de doamne

Majoritatea femeilor visează să arate cât mai tinere şi frumoase, cu un ten fără riduri.Reprezentantele sexului frumos apelează cu încredere fie la intervenţii chirurgicale, fie la diverse tratamente estetice cu toxină botu-linică, acid hialuronic, piling-uri sau la terapii cu plasmă.

Implanturile cu silicon au rămas, însă, pe primul loc în topul preferinţelor româncelor, în materie de intervenţii chirurgicale estetice, mărturisesc specialiştii.

„Vin foarte multe tinere nemulţumite de mărimea sânilor, iar pentru multe dintre ele implantul nu este doar un moft, ci o necesitate. Este foarte important ca o femeie să se simtă bine în pielea ei, să fie mulţumită de felul în care arată. În momentul în care arăţi bine, te şi simţi foarte bine. De aceea, este important ca atunci când simţi nevoia de o schimbare, fie ea cât de mică, să nu stai pe gânduri şi să o faci cu încredere. Operaţia de mărire a sânilor a fost şi este încă, cea mai cerută intervenţie”, explică dr. Elena Marincea, chirurg estetician, medicul care a făcut primul implant cu silicon în ţară.

Vremea implanturilor exagerat de mari a cam trecut, femeile preferând acum mărimile cât mai potrivite pentru conformaţia lor. O altă operaţie cerută din ce în ce mai des, în ultima vreme, este implantul fesier cu silicon, mărturisesc specialiştii. Pe lângă implanturile cu silicon, în topul preferinţelor român-celor se clasează tratamentele estetice pentru faţă.

Taguri articol: pentru ea frumusete botox

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661973 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

119698 vizite | 22371 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

528217 vizite | 2592 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432852 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1002884 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671752 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661973 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579623 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.