Paralizia facială periferică (denumită inţial şi paralizia Bell) reprezintă o afecţiune cu debut brusc şi instalare în maxim 72 ore. Aceasta se manifestă prin scăderea forţei musculare în jumătatea dreaptă sau stângă a feţei, ceea ce se reflectă prin dificultate de a ridica așa cum trebuie colţul gurii. În acelaşi timp, pacienţii diagnosticaţi cu această afecţiune întâmpină dificultăţi atunci când vor să închidă ochiul sau vor să contracte muşchiul frunţii de partea afectată.

Totodată, în aceste situaţii se poate vorbi despre tulburarea sensibilităţii gustative pentru dulce şi sărat în jumătate de limbă. Apoi, faţa are un aspect tipic asimetric cu colţul gurii mai jos lăsat, şanţul nazolabial şters, ochiul pare mai larg. De cele mai multe ori, există un grad incomplet de afectare musculară (numindu-se pareză).

„Pe lângă aceste tulburări mai pot apărea zgomote în ureche, creşterea sensibilităţii pentru zgomote, secreţie salivară care se scurge pe obraz, absenţa reflexului de clipire şi deci uscarea ochiului. Paralizia facială periferică apare fără a identifica o cauză, în aproape 60% din situaţii. Alteori este urmarea expunerii la frig sau a unei infecţii virale (virusuri herpetice, în principal) iar mai rar poate fi consecinţă a unui traumatism, a otitei, a unei tumori etc. Oricum, este extrem de important să fie făcută distincţia între paralizia facială periferică şi paralizia facială centrală, care apare prin afectarea structurilor nervoase centrale, întrucât paralizia facială centrală necesită investigaţii şi tratament neurologic de urgenţă, fiind doar o manifestare alături de alte semne în cadrul unor boli neurologice grave. În principiu, paralizia facială centrală nu afectează muşchii frunţii şi ai ochiului, însă diferenţierea trebuie făcută de medic”, ne-a declarat dr. Bogdan Apostolescu.

În paralizia facială periferică, a precizat acesta, doar medicul specialist poate stabili dacă sunt necesare şi analize de sânge, CT/RMN, teste electrofiziologice suplimentare, de aceea este necesar oricum un consult.

Partea bună a lucrurilor este că paralizia facială periferică se vindecă, de obicei, complet, mai ales la tineri. La ora actuală, se consideră că vindecarea completă în paralizia facială periferică este cu atât mai probabilă, cu cât ameliorarea simptomelor începe mai devreme, astfel că dacă după aproximativ trei săptămâni nu se observă nici o recuperare, şansele de refacere completă sunt mici. Din acest motiv, a precizat dr. Apostolescu, tratamentul medicamentos trebuie introdus cât mai repede, urmând ca refacerea pacientului să se producă în câteva zile sau chiar 2-3 luni.

Tratamentul paraliziei faciale periferice se iniţiază de medicul neurolog şi cuprinde corticoizi, vitamine, antivirale uneori, soluţii oculare. În același timp, este bine de ştiut că exerciţiile cu musculatura afectată, masajul pasiv facial, mestecatul gumei, fizioterapia, pansamentul ocular, mai ales nocturn, sunt metode terapeutice adjuvante foarte importante.

„Complicaţiile sunt rare, însă pot cuprinde pe lângă recuperare motorie incompletă pierderea gustului, refacerea legăturilor nervului cu defect producând contracţia simultană a mai multor muşchi, stimularea secreţiei lacrimale odată cu secreţia salivară. Pentru a evita aceste complicaţii pacienţii trebuie să solicite sprijinul unui medic neurolog cât mai repede după apariţia primelor semne de paralizie facială periferică. Manifestările bolii sunt foarte uşor de observat de pacienţi, de aceea insistăm pe necesitatea de ajunge urgent la medic, pentru a începe tratamentul imediat şi a evita astfel sechelele destul de neplăcute”, a explicat specialistul.