"Pentru ca tinerii să evite fumatul, trebuie interzisă orice fel de publicitate a tutunului"
Sursa de Sănătate logo
Stil de viață

1650 vizite

01-06-2016

0 comentarii

"Pentru ca tinerii să evite fumatul, trebuie interzisă orice fel de publicitate a tutunului"

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, consumul de tutun reprezintă principala cauză de deces din lume. Tutunul este drogul a cărui vânzare este legală şi care antrenează, după estimările producătorilor, decesul a aproximativ jumătate din numărul fumătorilor, viaţa acestora fiind redusă în medie cu 15 ani, potrivit specialiştilor.
În faţa acestei ameninţări pentru tineri, „Ziua mondială fără tutun” din acest an pune accentul pe următorul mesaj: „Unul dintre mijloacele cele mai eficiente pentru statele lumii pentru ca tinerii să evite experimentarea fumatului şi să nu devină consumatori de tutun sau dependenţi constă în interzicerea, sub orice formă de publicitate, directă şi indirectă, a tutunului, inclusiv promovarea produselor din tutun”, potrivit Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA).
DSP Constanţa, prin Biroul de Programe de Promovare a Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate, solicită reprezentanţilor mass-media să facă un efort comun, cu reprezentanţii din sănătate, pentru a convinge comunitatea în privinţa renunţării la fumat, pentru a susţine sănătatea tinerilor.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

663629 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

268848 vizite | 48746 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

547224 vizite | 2978 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1436216 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1009940 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

672080 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

663629 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

582910 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.