Pericolul hepatitei virale A. Ce simptome o dau de gol şi cum o tratăm
Sursa de Sănătate logo
Boli şi afecţiuni

1467 vizite

13-09-2015

92 comentarii

Pericolul hepatitei virale A. Ce simptome o dau de gol şi cum o tratăm

Anual, în lume apar 1,4 milioane de cazuri noi de hepatită A.

În ţările cu climă temperată, incidenţa este de trei - patru ori mai mare toamna şi iarna decât primăvara şi vara. Epidemiile sunt obişnuit întâlnite în colectivităţi, în zone insalubre. Cei mai predispuşi sunt copiii din comunităţi, cum ar fi creşe, grădiniţe, şcoli, instituţii de îngrijire sau adulţii, care trăiesc în aglomeraţii cu sanitaţie precară.

„Hepatita este o inflamaţie a ficatului ce reprezintă cel mai frecvent rezultatul unei infecţii virale A, B, C, D, E sau G. Numeroase alte cauze, cum ar fi consumul de alcool, efecte secundare ale unor medicamente, toxine, pot genera hepatite sau agrava o hepatită virală”, explică dr. Loti Popescu, coordonator al Compartimentului de Promovare a Sănătăţii şi Educaţiei pentru sănătate, din cadrul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Constanţa.

Boala mâinilor nespălate

Potrivit acesteia, hepatita virală A este o afecţiune hepatică serioasă, ce poate degenera în boli grave. Aceasta se răspândeşte prin transmitere fecal-orală şi este strâns asociată cu igiena personală precară şi salubritatea deficitară. Tocmai de aceea, cele mai eficiente metode de prevenire sunt salubrizarea îmbunătăţită, igiena personală riguroasă şi un stil de viaţă sănătos.

„Practic, boala se manifestă la 14 până la 42 de zile de la contactul infectant, cu disconfort, oboseală, somnolenţă. Pielea se colorează în galben, dispare pofta de mâncare, apar greaţă, ameţeli, vărsături, scaunele se decolorează şi urina se colorează în roşu-brun”, ne explică medicul.

Medicul de familie recomandă vaccinarea

Principala metodă de prevenţie a îmbolnăvirii cu hepatita virală A este vaccinarea. Aceasta se poate face după un consult la medicul de familie şi la recomandarea acestuia. Specialiştii ne recomandă să ne spălăm pe mâini cât mai des, ori de câte ori este nevoie, să folosim obiecte de igienă personală sau de unică folosinţă, să consumăm apă numai din surse autorizate şi să depozităm gunoiul numai în locuri special amenajate.

Dieta este obligatorie

„Dacă, totuşi, ne-am îmbolnăvit, este obligatorie prezentarea de urgenţă la medicul de familie în vederea stabilirii diagnosticului pentru internare la Spitalul de Boli Infecţioase şi, neapărat, respectarea regimului de viaţă recomandat, care include repaus, odihnă, alimentaţie sănătoasă pentru refacerea ficatului”, ne mai sfătuieşte dr. Loti Popescu.

Taguri articol: hepatita ficatului loti popescu familie boli şi afecţiuni hepatita c

Comentează aici

51 comentarii

29 martie
Wlpdzy
Gralvd ddtzig

misoprostol 200mcg price - cheap diltiazem cheap diltiazem

26 martie
Qstgbm
Ajmzkn ynlatl

buy generic desloratadine online - dapoxetine 60mg over the counter purchase priligy generic

25 martie
Acirka
Csdyiw ltaosf

medrol 4 mg oral - purchase aristocort pills order triamcinolone 4mg pills

19 martie
Koivtl
Xkiqhm tdonqt

buy generic omeprazole 20mg - where to buy omeprazole without a prescription tenormin for sale

2 martie
Jlzjcx
Ivcsyu huhnit

cialis over the counter - order cialis 10mg for sale brand sildenafil 100mg

1 martie
Qqkmna
Zejlxh qllrxp

buy viagra 50mg - sildenafil australia tadalafil 10mg over the counter

26 februarie
Lhtwhn
Rxsrao awpila

tizanidine uk - order generic tizanidine microzide ca

22 februarie
Umufop
Wavbbl qfdutk

order semaglutide 14 mg for sale - oral vardenafil 20mg periactin 4 mg sale

7 februarie
Ksxsaj
Wjoauf tsayok

purchase furosemide without prescription - betnovate medication3 betamethasone oral

29 ianuarie
Qcbmfm
Ougvsz ywxled

omnacortil medication - order azithromycin without prescription progesterone 200mg pill

1...456

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661981 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

120463 vizite | 22473 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

528512 vizite | 2593 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432862 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1002903 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671753 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661981 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579638 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.