Hipermetropia este un defect al vederii în care axul anteroposterior este mai scurt, iar imaginea se formează, practic, în spatele retinei. Altfel spus, persoanele afectate nu văd bine de aproape și dacă hipermetropia este prea mare, nici de la distanță. Din păcate, afecțiunea poate apărea la orice vârstă, chiar și la bebeluși, când există riscul să fie combinată cu un strabism convergent și ambliopie, asta dacă părinții neglijează copilul și nu îl duc la timp la oftalmolog.

Ce se întâmplă, de fapt? În mod normal, atunci când o persoană privește un obiect, razele de lumină trec prin ochi pentru a ajunge la retină, determinând mesaje neurologice care sunt transmise de la celulele retinei prin nervul optic la centrele vederii din creier. Mai departe, acesta procesează informația și vederea este normală.

Potrivit dr. Mihaela Grigore, concentrarea razelor de lumină trebuie să fie pe o porțiune mică a retine. În caz contrar, imaginea este încețoșată, iar rolul de a focaliza lumina revine corneei și cristalinului. „În cazul hipermetropiei, ochiul este mai scurt, iar imaginea se formează în spatele retinei. Din această cauză, pacienților le este recomandată purtarea ochelarilor de vedere sau a lentilelor de contact cu dioptrii cu plus. În funcție de valorile dioptriilor, acest viciu de refracție poate fi clasat în hipermetropie mică (dioptria este până la +3), hipermetropie medie (dioptrie cuprinsp între +4 și +6) și hipermetropie mare (dioptrie mai mare de +6)”, a explicat medicul. Așa că, dacă simțiți că aveți ochii obosiți și aveți probleme cu focalizarea pe diferite obiecte aproape de ochi, atunci este posibil să aveți hipermetropie.

Medicul a precizat că, deseori, hipermetropicii văd bine la distanță și localizează obiectele depărtate mai aproape decât sunt în mod obișnuit, deși tulburările sunt și la nivelul vederii de aproape și la vederea la distanță. De cele mai multe ori, aceste persoane au întâmpină probleme în a focaliza imaginile apropiate și nu pot realiza activități precum cititul sau cusutul. Cu toate că defectele ce cauzează această boală pot fi prezente de la naștere (de exemplu aplatizarea corneei sau glob ocular scurt), lungirea globului ocular în copilărie poate corecta tulburările de vedere.

Apoi, pe măsură ce se înaintează în vârstă, ochiul își pierde capacitatea de acomodare (modificare a diametrelor sau a formei lentilelor oculare, în așa fel încât imaginea să se focalizeze pe retină). De asemenea, mai trebuie precizat că hipermetropia este, în multe cazuri, congenitală. Adică, dacă o persoană are rude cu hipermetropie, și aceasta, la rândul ei are un risc mai mare de a dezvolta afecțiunea. Pe de altă parte, această tulburare poate fi determinată de retinopatie, tumori oculare și dizlocări de cristalin.

Oricum, indiferent de cauzele care duc la apariția acesteia, simptomele sunt cât se poate de clare. În plus, copii care au hipermetropie, de cele mai multe ori nu au manifestări. Totuși, unii pot acuza dureri frecvente de cap, își freacă ochii des, nu manifestă un interes prea mare pentru citit și întâmpină dificultăți la lectură.