Polimialgia reumatică vă afectează puternic musculatura
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

1125 vizite

30-07-2019

0 comentarii

Polimialgia reumatică vă afectează puternic musculatura

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Nu puţini sunt aceia care suferă de polimialgie reumatică, o tulburare inflamatorie care cauzează dureri musculare mari şi rigiditate. Toate aceste stări apar, în special, în zona umerilor, gâtului, a braţelor şi a şoldurilor. Diagnosticul poate fi legat de o altă afecţiune, respectiv arterita cu celule gigante, care poate provoca dureri de cap, dificultăţi de vedere, dureri la nivelul maxilarului şi alte simptome.

Desigur, există şi posibilitatea ca cele două să fie prezente la acelaşi pacient. Cert este că, de cele mai multe ori, polimialgia reumatică apare la persoanele mai în vârstă, iar simptomele pot fi ameliorate cu medicamente anti-inflamatorii, dar aceste medicamente necesită o monitorizare atentă a efectelor secundare grave.

Potrivit dr. Daniela Duşa, medic specialist reumatolog, polimialgia reumatică (PM) face parte, alături de arterita giganto-celulară, din grupul vasculitelor sistemice de artere mari şi mijlocii. În cazul PM sunt afectate arterele mari şi mijlocii care irigă musculatura membrelor superioare şi inferioare şi musculatura cefei.

Debutul bolii poate fi brusc. Orice pacient poate fi sănătos, iar dimineaţa să de trezească cu rigiditate şi durere musculară şi articulară în tot corpul. Aceste dureri pot duce la o senzaţie de slăbiciune şi pierdere a funcţiei. Uneori, există, de asemenea, sensibilitate musculară. Aceste simptome persistă şi sunt adesea însoţite de o senzaţie intensă de oboseală. Ele apar, de obicei, simetric şi pot include, pe lângă simptomele amintite, şi stări de oboseală, indispoziţie, pierderea poftei de mâncare, pierdere în greutate ori depresie.

„Tabloul clinic al PM debutează cel mai adesea cu simptome nespecifice (subfebrilitate, astenie fizică, anorexie, alterarea stării generale, scădere ponderală) care pot dura săptămâni sau chiar luni. Ulterior apar simptome care reflectă inflamaţia şi ischemia regiunii afectate.

Durerile articulare (atralgii) şi musculare (mialgii) apar la nivelul cefei şi la nivelul centurilor scapulară (umeri şi regiunea proximală a braţelor) şi pelvină (şolduri şi regiunea proximală a coapselor), cel mai frecvent bilateral, simetric. Durerea apare şi noaptea, durează peste o lună, este însoţită de redoare matinală peste 30-60 de minute. De obicei nu răspunde la tratamentul cu antialgice şi antiinflamatorii.

Pacientului îi este dificil să ridice braţele mai sus de nivelul umerilor, să-şi schimbe poziţia ȋn pat sau să se ridice din pat sau de pe scaun. Forţa musculară este păstrată, dar în timp poate să apară atrofia musculară”, a explicat medicul.

Analizele de sânge relevă un sindrom biologic de inflamaţie deosebit de intens,, o anemie uşoară de tip inflamator, dar cu enzime musculare (TGO, CK) normale. Ba chiar şi electromiograma este normală.

Deoarece simptomatologia şi modificările paraclinice nu sunt specifice, diagnosticul de PM este unul de excludere. Pentru a pune un diagnostic cert de PM, a precizat medicul, trebuie avute în vedere afecţiunile infecţioase (de pildă, endocardita bacteriană, osteomielita cronică, sindroamele virale şi tuberculoza), neoplazice, endocrine sau metabolice (afecţiunile tiroidei, paratiroidelor şi osteomalacia) şi alte boli inflamatorii cronice (poliartrita reumatoidă, spondilartropatiile nediferenţiate cu debut tardiv, lupusul eritematos sistemic, vasculitele sistemice şi miopatiile inflamatorii).

Dr. Duşa este de părere că bolnavii trebuie, neapărat, informaţi asupra riscului de reapariţie a simptomelor la oprirea bruscă a tratamentului, dar şi asupra efectelor adverse ale glucocorticoizilor.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661431 vizite | 57220 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

52113 vizite | 9473 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

17571 vizite | 1787 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1431388 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1001539 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671652 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661431 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577756 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.