Primele semne ale astmului bronşic
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

2990 vizite

07-11-2015

99 comentarii

Primele semne ale astmului bronşic

Potrivit medicilor, astmul bronşic este o boală inflamatorie cronică a căilor aeriene. Dr. Doina Pîrîu, medic specialist pneumolog, ne spune cum se manifestă această afecţiune.

„Astmul este caracterizat prin episoade recurente de wheezing, dispnee şi tuse, în special noaptea sau dimineaţa devreme”, explică medicul pneumolog.

Printre primele simptome care v-ar putea orienta spre diagnosticul de astm bronşic sunt crizele de sufocare însoţite de şuierături în piept sau tusea însoţită de eliminarea unei spute albicioase, gelatinoase.

„Bolnavii mai pot avea senzaţia de constricţie toracică, adică simt că îi strânge pieptul. Totodată, între crize, pacienţii se pot simţi perfect sănătoşi sau pot avea o greutate în respiraţie la efort”, precizează medicul.

Această afecţiune cronică trebuie tratată în permanenţă, nu numai în timpul crizelor, iar tratamentul corect previne apariţia crizelor, menţionează medicul: „Astmul bronşic nu este o boală vindecabilă, dar, printr-un tratament zilnic corect, se urmăreşte ca pacientul să ducă o viaţă normală între crize”.

Cea mai eficientă terapie în astm este cea inhalatorie, cu ajutorul unor spray-uri ce conţin medicamente care au efect de dilatare a bronhiilor sau de reducere a inflamaţiei bronşice, fără a avea efecte secundare generale.

Taguri articol: sfatul medicului boli şi afecţiuni astm pneumolog Doina Pîrîu

Comentează aici

61 comentarii

1 mai
Kwcial
Dqfjgk igxpvp

This article correctly identifies air pollution as a major modifiable risk factor for respiratory and cardiovascular disease. - https://es.wikipedia.org/wiki/Erythrina_crista-galli , This article correctly notes that "natural" does not equal "safe." Many herbal supplements interact dangerously with anticoagulants. .

3 aprilie
Nrtmaf
Htjkzx burken

The thrill isn’t coming — it’s already inside you - http://ropinirolec.com/cassino-mostbet-analise-completa-e-bonus-exclusivos-em-2026/ , Play like the next spin already paid rent .

22 martie
Rpwmya
Ucslis eziimz

Mostbet te convida para o cassino que mais valoriza quem joga - https://mostbetpt.pro/bonus/ , Ganhe jГЎ seu bГґnus explosivo de 125% + 250 free spins no Mostbet .

20 martie
Dufcqd
Hbxuuj jquhlu

Tritt der Betano-Revolution bei. Hol dir bis zu €500 Bonus plus Freispiele und spiele die spannendsten Spiele online. Sportwetten, Live-Casino https://betanogame.org/de/ und endlose Jackpots – hier gehörst du hin.

7 martie
Odqmea
Bztvwe ibrekx

Opravdovalekarna.cz – protoze zdravi by nemelo bolet penezenku https://opravdovalekarna.cz

7 martie
Wlqsib
Gmyfzg cpgbqg

Prenez les devants avec notre selection prevention. Vitamines, mineraux et tests de diagnostic a faire chez soi. Anticipez les petits maux de l'hiver grace a nos packs speciaux. Votre capital sante se construit aussi en ligne.careconnectclinic

28 februarie
Glgofe
Ozdsea ukumay

Play the best social casino slots at macumba — completely free to start! Daily login bonuses + welcome Sweeps Coins give you endless chances to win big. Join now!

26 februarie
Ifcrnr
Sxznrj ocpcca

Charge into chaos for controlled chaos wins. buffalo stampede delivers herds of wilds, scatter triggers, and golden glory. Play now!

23 februarie
Fgccax
Nricjm lhfxdr

Sweet Bonanza combines eye-popping visuals with high-volatility excitement that sweet bonanza symbols keeps players coming back. Free spins round loaded with up to 100x multipliers = pure adrenaline. Join the candy craze!

13 februarie
Stmskj
Zcjwmg pzlkao

betmgm free bet betmgm NJ mgm online gambling

12...7

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662727 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

181021 vizite | 31673 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

538353 vizite | 2898 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1434036 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1005452 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671846 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662727 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

581093 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.