Timpanoplastia este o procedură medicală tot mai des întâlnită în cabinetele ORL, dar puțini știu exact ce presupune și în ce situații este recomandată. Contrar impresiei generale, intervenția nu este rezervată doar celor care au suferit un accident sau o lovitură la nivelul urechii. De cele mai multe ori, problemele care duc la necesitatea unei timpanoplastii sunt cauzate de afecțiuni inflamatorii cronice.

Intervenția constă în transplantul membranei timpanice, cu sau fără reconstrucţia osişoarelor. Astfel, noul timpan, adică transplantul este o grefă care se recoltează în timpul operaţiei, chiar de la pacient. În general, operaţia nu durează mai mult de o oră şi jumătate şi constă în refacerea timpanului care este amplasat pe sub resturile vechiului timpan.

Când este indicată operaţia? O bună parte din populaţie are impresia că timpanoplastia trebuie efectuată numai în urma unei accidentări sau traume pe care a suferit-o o persoană, la un moment dat. Dacă nu ştiaţi, afecţiunile timpanului nu sunt provocate cel mai des din cauze traumatice, ci inflamatorii. Adică otitele repetitive, modificările inflamatorii persistente în urechea medie, la nivelul timpanului şi a lanţului de osişoare care se află în spatele acestuia, în urechea internă, sunt cele care determină nevoia unei astfel de proceduri.

Uneori, însă, este necesară modificarea structurii anatomice a cutiei timpanice (prin frezarea pereţilor osoşi, reconstrucţia lor cu transplant de cartilaj sau implante metalice etc). Atunci când se reface doar membrana timpanică, operaţia este denumită miringoplastie.

Odată recoltat intraoperator, noul timpan este prelucrat (îndepărtarea resturilor musculare, uscare, dimensionare) după care este amplasat în poziţia finală, deasupra cutiei timpanice, pe sub resturile vechiului timpan.

„Timpanoplastia sau miringoplastia şi timpaniosiculoplastia reprezintă o serie de intervenţii chirurgicale de reparare a membranei timpanice sau a timpanului şi lanţului de osişoare aflate în spatele acestuia (ciocan, nicovală şi scăriţă) în cazul unor perforaţii şi/sau lize osiculare sau a altor modificări ale arhitecturii timpanului incompatibile cu o bună funcţionare a urechii”, a declarat dr. Carmen Liana Mocanu, medic specialist ORL.

Altfel spus, pacientul constată diminuarea auzului pe partea urechii bolnave, scurgeri la nivelul urechii afectate mai mult sau mai puţin purulente şi, uneori, dureri.

Acestea sunt principalele simptome pe care le are o persoană care a suferit traumatisme asupra timpanului şi a lanţului de osişoare sau care are antecedente de suferinţe otice cronice sau repetitive. Totuși, indiferent de cauză, dacă nu se tratează la timp, consecinţele pot fi foarte mari.