Problemele dentare care pot supune copiii la intervenţii chirurgicale
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

3729 vizite

06-05-2016

0 comentarii

Problemele dentare care pot supune copiii la intervenţii chirurgicale

Sănătatea orală a unui copil începe încă dinainte să se nască, deoarece, potrivit medicilor specialişti, unii copii se nasc deja cu câţiva dinţi. Acest fenomen nu este tocmai normal, deoarece primii dinţi ar trebui să apară în jurul vârstei de 6 luni.

Este esenţial ca viitoarea mamă să aibă o alimentaţie echilibrată, să nu exagereze, dar nici să nu se înfometeze, pentru a-i furniza celui mic elementele de care are nevoie pentru a se dezvolta armonios. Aceasta trebuie să evite medicamentele de orice fel, care, oricum, se utilizează doar cu prescripţie medicală.

Imediat după naştere, copiii trebuie să aibă o îngrijire orală corespunzătoare, chiar dacă dinţii nu şi-au făcut încă apariţia. Aceasta constă în curăţarea gingiei nou-născutului după fiecare alăptare, pentru a împiedica acumularea de placă bacteriană. Imediat ce apar dinţii de lapte, aceştia trebuie îngrijiţi cu mare atenţie, pentru că de asta depinde dezvoltarea armonioasă a dinţilor permanenţi.

Primii dinţişori pot fi curăţaţi cu un degetar de silicon sau cu periuţa dentară fără pastă de dinţi, iniţial, deoarece există riscul ca bebeluşul să o înghită, până acesta învaţă să scuipe. Specialiştii recomandă ca periajul dentar să aibă loc de două ori pe zi, mai ales seara, înainte de culcare.

„Femeile însărcinate trebuie să utilizeze antibiotice doar în cazuri extreme. Dentiţia copilului este afectată în momentul în care cel mic foloseşte antibiotice foarte puternice sau prea des”, explică dr. Mihai Rizea, specialist stomatolog.

Obiceiuri dăunătoare care trebuie evitate

Este indicat ca cei mici să nu adoarmă cu biberonul în gură, deoarece laptele duce la înmulţirea bacteriilor şi la apariţia „cariilor de biberon”. Aceasta este cea mai frecventă afecţiune întâlnită la copii, care poate afecta şi dinţii permanenţi. Cariile mai pot apărea atunci când copilul consumă lichide dulci din biberon, cum ar fi ceaiul îndulcit sau sucul de fructe. Folosirea suzetei după doi ani este un alt obicei al copiilor care trebuie evitat, deoarece aceasta poate provoca deformări ale maxilarului şi modificări ale poziţiei dinţilor care pot necesita folosirea unui aparat dentar, la instalarea danturii definitive.

„Folosirea suzetei şi a biberonului până la vârsta de 4-5 ani duce la modificări mari, la discrepanţe între maxilar şi mandibulă şi la înclinaţii ale incisivilor. Un obicei extrem de periculos este suptul degetului. Această practică poate crea modificări ale dentiţiei care are nevoie de intervenţii mult mai riguroase. Dacă nu se intervine din timp, e posibil să se ajungă, ulterior, la intervenţii chirurgicale”, adaugă specialistul.

Mulţi părinţi ai căror copii refuză anumite alimente le impun acestora un regim alimentar pe bază de piureuri, ceea ce nu este indicat, deoarece masticaţia trebuie stimulată de timpuriu pentru dezvoltarea unei dentiţii sănătoase. Obiceiul bebeluşilor de a „ronţăi” tot timpul câte ceva nu este recomandat, spun specialiştii, pentru că resturile de alimente dintre dinţi favorizează un mediu propice pentru dezvoltarea microbilor.

După masă, se recomandă clătirea guriţei cu apă sau chiar periajul dentar la copiii mai mari, pentru înlăturarea resturilor alimentare care, dacă rămân, pot fermenta şi duc la producerea cariilor.

v v v

Afecţiunile de tip ORL ale copilului care sunt foarte frecvente la vârstele mici, de tipul infecţiilor, polipilor, rinitelor alergice, deviaţiei de sept etc., determină copilul să respire pe gură, iar acest lucru produce, de asemenea, modificări serioase ale maxilarului. Controlul stomatologic periodic este indicat încă de la apariţia primilor dinţişori, pentru a trata afecţiunile din timp şi pentru a evita orice tip de complicaţie.

Taguri articol: sfatul medicului stomatologie

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661450 vizite | 57220 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

53632 vizite | 9696 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

17603 vizite | 1788 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1431411 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1001568 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671657 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661450 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577801 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.