Psihologul Alexandru Pleşea este de părere că omul, prin modul său de învăţare de la cei dragi din jur, este supus experienţei acestora.

„El învaţă ce vede, simte şi aude. Dezvăţarea nu există pentru că nu este nimeni cu nuiaua pe el când e adult. În acelaşi timp, specialistul consideră că, în noi, se înscrie această funcţie de supărare, frustrare, iritabilitate pe care, prin repetiţie, o dezvoltăm, iar prin ea credem că rezolvăm lucruri. Supărarea este un capitol mental. Ea nu are legătură cu inima. Inima nu are ego, mintea are. Supărarea este artificială pentru că este un program întipărit mental care rulează mai rapid decât decizia de a nu fi supărat. Aşa cum şi un câine este dresat la aport. El nu îşi mai dă seama, după ce a învăţat procesul. Mintea produce o nominalizare, părere sau opinie despre ceva ce mi s-a întâmplat. Dacă nu-mi place ce mi s-a întâmplat, mă voi supăra, deoarece cuvintele mele deja au luat-o înaintea dorinţei mele. Spre exemplu, cineva te jigneşte - mintea vine şi spune «m-a jignit, nu-mi place». Mintea aici începe să caute soluţii: «îl jignesc, îl iert, îl bat, îl ignor etc.». Tot acest proces duce la supărare, pentru că mintea judecă realitatea sau pe cel de lângă”, a declarat specialistul.

Psihologul a mai spus că supărarea şi frustrarea sunt clipe de neatenţie pentru ca nu avem un scop. El consideră că, în zilele noastre, supărarea sau alte emoţii negative sunt explicate ca fenomene venite din copilărie şi dezvoltate în viaţa adultă. În realitate, a precizat el, acestea sunt clipe de neatenţie, pentru că nu avem sau uităm de scop.

„Dacă aş fi avut un scop, de exemplu să urmez preceptele lui Iisus, Confucius, Buddha, Mohamed etc., atunci acest scop (repetat) m-ar fi ajutat să fiu atent conform acestor precepte şi să iert sau să înţeleg ce m-ar fi supărat. Lucrurile negative din noi sunt artificiale, create şi dobândite prin factorii externi. Omul poate trăi fără ele, însă pentru asta e nevoie că dorinţa să fie mai mare decât putinţa lui, deoarece repetiţia unui lucru de zece ori este matematic mai mare, decât un lucru nou făcut de două ori. Astfel, pozitivitatea, iertarea sau înţelegerea au nevoie să depăşească din punct de vedere matematic numărul de nominalizări negative sau supărări pe care omul le-a trăit”, a conchis Alexandru Pleşea.